
Pentru Moldova o acuză pe Maia Sandu că nu este în stare să asigure țara cu vaccin anti-COVID
Membrii Platformei critică inacțiunile conducerii de vârf în gestionarea crizei provocată de pandemia de COVID-19.
Ruxanda Glavan declară că preocuparea conducerii statului, inclusiv a noului președinte Maia Sandu, trebuie să fie gestionarea crizei anti-pandemice, dar nu calculele privind stabilirea unei date pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
„Oamenii privesc știrile și văd cum țările vecine s-au angajat activ să cumpere necesarul de vaccinuri pentru a-și proteja cetățenii de virus. Cetățenii noștri sunt revoltați că din gura politicienilor, inclusiv a președintelui țării, aud doar calcule despre când, teoretic, ar putea avea loc alegeri parlamentare anticipate”, a spus Glavan.
Totodată, Glavan nu este de acord cu faptul că sistemul de sănătate din Republica Moldova nu ar fi pregătit pentru începerea campaniei de vaccinare. Aceasta dă asigurări că țara noastră are toate cele necesare pentru a începe cât mai curând campania de vaccinare a populației.