Social

Condoleanţe din partea Consiliulului de Administrație al Asociației „Parlamentul-90”

Condoleanţe

Consiliul de Administrație al Asociației „Parlamentul-90” anunță cu profundă tristețe și durere deputații Primului Parlament democratic și opinia publică despre trecerea la ceruri, la nici 70 de ani împliniți, a lui Mihai Cotorobai.

Unul dintre cei mai remarcabili colegi, președinte al Comisiei pentru autoadministrarea locală și economia locală, membru al Prezidiului, votant și semnatar a Declarației de Independență a Republicii Moldova, și exprimă sincere condoleanțe familiei și apropiaților. 

Născut la 25 martie 1951, în comuna Puhoi, raionul Ialoveni, Mihai Cotorobai a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din  Leningrad și Facultatea de Perfecționare a Universității de Stat ,,M.V. Lomonosov” din Moscova, au urmat mai multe stagii și studii de documentare la Universități din SUA, Ungaria, Portugalia, Belgia.

Olanda, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, ca judecător obținând gradul superior de calificare. Mai mulți ani a fost profesor de drept la USM și ULINM, la Academia de Administrare Publică, iar între 1996-2002 este judecător la Curtea Constituțională a Republicii Moldova. A fost de asemenea Ofițer de legătură al Curții Constituționale cu Comisia de la Veneția și cu Asociația Curților Constituționale Francofone.

Ani buni a activat ca avocat, iar din 2015 până în prezent a deținut înalta funcție de Avocat al Poporului. Peste toate acestea a fost o personalitatea publică de o rară integritate și un mare patriot al meleagului nostru, căruia îi vom simți greu și mult timp lipsa. 

Întreaga sa activitate a fost apreciată cu  „Ordinul Republicii”, „Ordinul de Onoare”, titlul onorific „Om Emerit”, Cetățean de Onoare al raionului Ialoveni. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l așeze de-a dreapta Sa.

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker