
Teatrul Eugene Ionesco se retrage din sindicate
Teatrul Național „Eugene Ionesco” se retrage din Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură din Republica Moldova.
Acest lucru a fost comunicat de instituție printr-un comunicat de presă.
„Din luna martie a anului curent a fost declarată Pandemia, care a avut și are un impact puternic asupra domeniului de cultură. Suntem într-o situație alarmantă, iar cei care ar trebui să ne susțină – tac, nu vedem nici o mișcare, nici o inițiativă, nici o solidaritate.
Din acest motiv s-a votat unanim desființarea Organizației Sindicale și s-a anunțat această plecare ca un ACT DE PROTEST! ACT DE PROTEST în adresa FSLC pentru inactivitatea și indiferența față de oamenii de cultură”, se arată în comunicatul instituției.
„Acest sindicat nu ne-a apărat drepturile, mai ales acum în pandemie. Acum când noi actorii suntem puși într-o situație critică. Plătim contribuție acestui Sindicat și în schimb nu avem nici o susținere. Eu părăsesc Sindicatul, deoarece nu a venit nici o inițiativă din partea FSLC pentru oamenii de cultură, a mai scris Gheorghe Pietraru.