Evenimente

Profesorii planifică patru zile de proteste

Profesorii planifică patru zile de proteste în a doua jumătate a lunii ianuarie. Motivul care îi scoate în stradă este refuzul Guvernului de a le majora salariile cu 50%. Solicitat de IPN, preşedintele Consiliului General al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, Dumitru Ivanov, a menţionat că protestele vor avea loc în perioada 17-20 ianuarie, în faţa Guvernului şi a Parlamentului.

„Noi ne-am adresat oficial Guvernului să ne majoreze şi nouă salariile. Medicilor şi altor categorii le dau salarii mai mari, dar pe noi ne-au lăsat în voia sorţii. Ne-au răspuns că nu au putere şi că vor examina pe timpul anului cererea, dar noi nu avem când, de aceea, am pornit la proteste”, a spus Dumitru Ivanov.

Potrivit lui, în fiecare zi de protest vor participa câte aproximativ 400 de profesori din mai multe localităţi din ţară.

Sindicaliştii susţin că salariul profesorilor a fost schimbat ultima dată în anul 2014, dar este sub nivelul minimumului de existenţă. De asemenea, sindicaliştii menţionează o discrepanţă dintre nivelul salariului personalului didactic şi cel mediu în economia naţională.

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close