
În ultimii 5 ani, Biblioteca Publică ”Afanasie Talpă” din satul Țahnăuți, comuna Ţareuca, raionul Rezina n-a efectuat achiziție de carte din lipsă de fonduri.
Anul acesta, fiind pentru toți un an mai dificil în perioada de pandemie, a fost favorabil pentru Carte. În urma activitații de advocacy cu APL Țareuca, a fost posibilă achiziția de literatură în sumă de 5000 de lei.
Cartea a venit în ospeție pentru toate categoriile de cititori. Un loc deosebit i-am oferit colecției de literatură pentru dezvoltarea personală și a antreprenoriatului. Copiii de vârstă mică se vor bucura în sfârșit să citească și să răsfoiască Enciclopedia colorată. Pentru elevi avem materiale școlare la biologie, istorie, geografie, opere literare, teste de inteligență, povești, jocuri distractive.
Cititorii maturi vor găsi romane, detective, publicații din domeniul medicinii naturiste, culturii și alte domenii. Vă așteptăm cu drag la bibliotecă, dragi cititori activi și interesați de carte nouă – în lumea misterioasă a lecturii. Literatura ne-a fost transportată de către domnul Ghenadie Gaidibadi, primarul comunei Țareuca și domnul Serghei Grosu, cărora le mulțumim frumos pentru implicare.
Aducem sincere mulțumiri APL Țareuca pentru susținere financiară și conlucrare eficientă.
Alexandra Socol, bibliotecară, BP ”Afanasie Talpă” s. Țahnăuți