Autorităţile publice locale: ce fac şi pentru cineOrhei

Banii contribuabililor, utilizaţi în interese de partid

Într-un reportaj mediatizat recent de serviciul de presă al Partidului Şor, se spune că echipa PŞ “a dat startul, înainte de termenul stabilit, programului de reabilitare a drumurilor din raionul Orhei.

Acest program a început în satul Tabăra, unde au fost asfaltați primii 2,5 kilometri din totalul celor opt kilometri de drum din localitate, care urmează să fie reparați”.

Președintele Partidului Șor, deputatul Ilan Șor, ales pe circumscripția uninominală nr.18, a anunțat că renovarea drumului de la Tabăra marchează începutul programului de reabilitare a infrastructurii rutiere din raionul Orhei.

„Prieteni, noi am anunțat că 2021 va fi anul renovării drumurilor. Noul nostru program infrastructural prevede renovarea drumurilor de importanță locală și raională în localitățile conduse de primarii noștri în raza raionului Orhei”, a declarat Ilan Șor.

Şi primarul comunei Vatici, din componența căreia face parte şi satul Tabăra, Dumitru Ciobanu, se laudă: „După ce în luna mai, în satul Tabăra a fost realizat proiectul privind iluminatul stradal, iată că acum echipa noastră mai face un pas pentru a face viața sătenilor mai bună”.

 La rândul său, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat: „În anul 2021, potrivit bugetului raional, vom aloca aproximativ 15 milioane de lei pentru programul de reabilitare a infrastructurii rutiere. Prioritate vom da localităților cu cele mai proaste căi de acces. Ne propunem ca în 2021 să scoatem satele raionului din noroi și gropi”, a punctat Dinu Țurcanu.

Dar oare nu încurcă şoriştii banii publici cu interesele lor de partid? L-am rugat să comenteze declaraţiile respective pe dl Petru Dohocher, ex-primar de Vatici, acum consilier raional și local PLDM, ex-președinte al Asociației raionale a primarilor din Orhei.

”Am citit și eu reportajul respectiv. Bineînțeles că nu este așa. Drumul Vatici-Tabăra, aflat la balanța Consiliului Raional Orhei, a fost reparat în exclusivitate pe banii din buge-tul raionului. Banii, 17 milioane de lei, au fost transferați astă primăvară, dar lucrările încă nu au fost duse la capăt. Iată ce s-a întâmplat de fapt: au făgăduit că drumul va fi construit până în mijlocul satului Tabăra, dar lucrările nu au fost executate pe deplin. Au mai fost bani alocați din partea guvernului pentru a construi drumul spre două mahalale ale satului respectiv.

Adică finanțările respective nu au nici în clin, nici în mânecă cu Partidul Șor. Toți banii cu care se laudă Partidul Şor sunt din impozitele contribuabililor, utilizaţi în interese de partid în detrimentul altor proiecte necesare – reparații de școli, instituții curative etc. Care iluminare stradală, dacă aceste lucrări s-au făcut în comunități mult mai înainte de 2019?”, ne-a explicat Petru Dohocher. 

În genere, remarcă dl Dohocher, acum primarii din Orhei reprezintă un public foarte fantasmagoric, mulți dintre ei nici ideie n-au unde și-au băgat capul. Să vă povestească Oleg Gașper, ex-primarul de Ivancea, care a fost rugat de Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) să organizeze la Brănești o întâlnire a experților în APL din Norvegia cu primarii din raionul Orhei. Nu a venit nimeni, ceea ce i-a nedumerit pe cei patru experți. Amintesc că Șor, devenind primar de Orhei, a dispus ieșirea  autorităţii publice locale Orhei din CALM. Mai mult, a comentat această decizie într-un mod bădărănesc, ceea ce ne-a convins că dânsul n-are idee de APL. 

Pe zi ce trece tot mai multă lume înţelege că o conducere atât de proastă raionul Orhei n-a avut. Comunitățile se confruntă cu o mulțime de probleme care vor rămâne pe capul primarilor ce vor veni după Șor.  


Ion Cernei 

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker