ApropoPolitic

Anatol Ţăranu: Dodon l-a numit pe Golovatiuc ambasador pentru a șterge urmele

Ex-ambasadorul R. Moldova în Federația Rusă, Anatol Țăranu, afirmă într-o postare pe pagina sa de facebook, că Igor Dodon ar fi fost informat mai demult de către SIS despre acțiunile de contrabandă în care este implicată Ambasada R. Moldova în Rusia, însă acesta nu a întreprins nimic, iar acum îl trimite pe socialistul Vladimir Golovatiuc ambasador la Moscova pentru a șterge urmele contrabandei.

„Astăzi Dodon din răsputeri îl blamează pe contraban-distul Neguță, de parcă nu el l-a trimis să-l reprezinte pe președintele moldovean în calitate de ambasador în Rusia”, scrie Anatol Ţăranu, dând şi amănunte mai puţin cunoscute oamenilor de rând.

“Este de menționat aparte, că în cadrul ambasadei moldovenești la Moscova activează sub acoperire diplomatică reprezentantul SIS-ului moldovenesc, care prin definiție era obligat să cunoască toate dedesubturile circulației mai mult decât intense și pe acest motiv foarte suspecte a microbuzului ambasadei cu așa numita poștă diplomatică. În calitatea mea de ex-ambasador la Moscova, pot cu toată responsabilitatea să afirm, că poșta diplomatică moldovenească, în majoritatea cazurilor, cu ușurință încape într-un portofel de mici dimensiuni și pentru expedierea ei defel nu este nevoie de un ditamai microbuz.

Deci, următoarea concluzie vorbește despre cunoașterea în detaliu de către securistul de la ambasadă despre misiunea adevărată a microbuzului buclucaș. Iar aceasta la rându-i presupune informarea din timp a centralei de la Chișinău despre contrabandă cu acoperire diplomatică. Iar SIS-ul, după cum se cunoaște, se găsește în subordinea directă a președintelui Dodon, deci, ultimul din timp a fost informat despre isprăvile protejatului său, ambasadorul Neguță”, crede Ţăranu. 

 “Acum devine absolut explicabilă înverșunarea cu care Dodon luptă pentru scoaterea SIS-ului din subordinea președintelui nou ales, Maia Sandu. De fapt, Dodon în așa fel se străduie să evite pușcăria. Tot acestui scop îi este subordonată și stratagema cu numirea fulger în calitate de nou ambasador la Moscova a socialistului Golovatiuc, care are misiunea murdară să șteargă urmele contrabandei la ambasada de la Moscova. În cazul lui Golovatiuc sunt încălcate toate cutumele politice de transfer civilizat a puterii în rezultatul alegerilor prezidențiale.

În asemenea condiții unul din primele decrete ale președintei Maia Sandu poate abroga decretul abuziv al lui Dodon privind numirea noului ambasador moldovean în Rusia. Acest aspect nu poate să nu fie cunoscut la Moscova. În caz dacă agrementul rus pentru Golovatiuc va veni în termeni record, până la inaugurarea noului președinte al republicii, putem cu ușurință să presupunem complicitatea Moscovei la mușamalizarea cazului de contrabandă prin filiera ambasadei moldovenești din capitala Rusiei.

Apropo, da organele competente ruse cum de au ratat să descopere rețeaua de contrabandă cu anabolizanți moldovenești pe propriul teritoriu, care a funcționat ani la rând? Așteptăm reacția Moscovei, atât în cazul contrabandei prin filiera diplomatică moldovenească, cât și în cazul ștergătorului de urme murdare, Golovatiuc”, afirmă Țăranu. 

Vasile Frunză

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker