Investigații

Nici un bănuit în dosarul celor 1,5 milioane de euro găsiți în tir: Cum a fost scos cu basma curată Adriano Dulgher de către procurori

Omul de afaceri, Adrian Dulgher, cel care a spus că este proprietarul a celor 1,5 milioane de euro găsiți într-un tir de către vameși, a fost scos de sub urmărire penală pentru că „în acțiunile acestei persoane nu sunt întrunite elementele constituente ale infracțiunii”.

„Am finalizat urmărirea penală în privița șoferului și am dat publicității acest fapt. În urma investigațiilor s-a stabilit cu certitudine că șoferul era implicat nemijlocit și cunoștea că transportă mijloace financiare și nu le-a declarat la serviciul vamal. Instanța se va expune asupra vinovăției acestei persoane.

Am continuat investigația. A apărut informația de la persoana care s-a prezentat că este proprietar al banilor (Adrian Dulgher), s-a audiat această persoană, au fost analizate declarațiile în colaborare cu alte probe și s-a stabilit cu certitudine că în acțiunile acestei persoane nu sunt întrunite elementele constituente ale infracțiunii, motiv din care persoana a fost scoasă de sub urmărire penală.

În faza de astăzi a urmăririi penale careva persoane cu statut oficial de bănuit sau învinut nu sunt. Investigațiile continuă”, a declarat pentru Anticoruptie.md Ion Caracuian, procurorul-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). 

La o lună după ce a fost trimis pe banca acuzaților primul învinuit în dosarul contrabandei cu 1,6 milioane de euro la Leușeni, șoferul TIR-lui, procurorii nu mai au persoane învinuite pe acest caz. Adriano Dulgher, pretinsul milionar care s-a declarat proprietarul banilor, continuă să aibă statut de bănuit și să fie cercetat în libertate. 

Anticoruptie.md şi CUVÂNTUL au publicat anterior o investigație despre Adriano Dulgher, care a fost vizat într-un dosar penal pornit de Centrul Național Anticorupție pentru spălare de bani. (“Taina “proprietarului” celor 1,5 mil. de euro de la vama Leuşeni”, nr. 20 din 29 mai c.) Dulgher a fost vedetă la mai multe televiziuni, unde s-a prezentat drept milionar și a declarat că va lupta să-i fie returnați banii sechestrați la vamă.Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice l-au găsit în luna mai 2020 în satul Mălăești din raionul Orhei, în compania unui alt om de afaceri, Gheorghe Vârtosu, vizat anterior în scheme de trafic de persoane și condamnat penal pentru astfel de crime. Cei doi au fost cercetați în același dosar pentru spălare de bani.

Tânărul milionar din Londra, cu origini basarabene, a avut statut de bănuit în dosarul intentat pentru contrabandă în proporții deosebit de mari, după ce  s-a autodenunțat că este proprietarul celor 1,6 milioane de euro depistați de vameșii de la Leușeni. 

Solicitat de reporterii portalului Anticoruptie.md, Ion Caracuian, șeful interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Excepționale (PCCOCS), a comunicat că în prezent oamenii legii lucrează „cu proprietarii banilor, dar și cu organizatorii contrabandei”.

Amintim că lotul cu valută în sumă de peste 1,5 milioane de euro a fost depistat în cabina unui tir la punctul vamal Leușeni la 18 aprilie. Ulterior, oamenii legii au depistat încă 50 de mii de euro, după ce autocamionul a fost supus percheziției repetate și a fost descoperit încă un lot de bancnote.

Totodată, ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal au descoperit peste 80 de tone de ambalaje pentru țigări în urma perchezițiilor efectuate în dosarul penal respectiv.

La aproape o lună de la depistarea banilor, Adriano Dulgher s-a autodenunțat că este proprietarul celor 1,6 milioane de euro. După ce a fost audiat de procurori, Dulgher a făcut declarații pentru postul de televiziune PRO TV Chișinău. Acesta a spus că banii proveneau dintr-o afacere din Africa și intenționa să-i investească în agricultură, în extinderea unui frigider pentru fructe. Afaceristul a mai declarat că intenționa să declare banii, dar nu a putut să ajungă la timp din cauza restricțiilor impuse în legătură cu pandemia de Covid-19. Întrebat de ce nu a transferat banii prin sistemul bancar, Dulgher a răspuns că așa a găsit el de cuviință.

Solicitat ulterior de unimedia.info, să comenteze declarţie PCCOCS, Adriano Dulgher a spus:„Retragerea oricărei acuzații penale împotriva mea este corectă, deoarece nu am participat la nicio activitate infracțională, dar este absurd să afirmi că banii nu sunt ai mei. Decizia luată de PCCOCS nu reprezintă democrația țării și adevărul care va fi dat de Curte odată cu soluționarea acestei chestiuni”.

“Dacă acești bani nu ar fi ai mei, altcineva i-ar fi declarat până acum sau ar fi plătit mită pentru a-i păstra. După cum puteți vedea, acest lucru nu s-a întâmplat. Voi lupta și rezolva această problemă și în instanțe, dacă este necesar”, a adăugat tânărul afacerist

Irina Odobescu

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker