Social

Biserica din Stodolna – 250 de ani de spiritualitate

Studiind formularele ecleziastice ale bisericilor din județul Orhei (în rusă „Ведомость о церкви”) din fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova, am constatat cu surprindere, că biserica din localitatea natală este mult mai veche decât credeam, împlinind anul acesta 250 de ani. 

În legătură cu aceasta, am hotărât să întreprind o mică călătorie în timp, aducând un omagiu celor, care au contribuit la înălțarea, înzestrarea și buna funcționare a acestui sfânt locaș.

Poporul român este unul dintre puținele popoare ale lumii care „s-a născut creștin”. Anume credința în Dumnezeu a fost cea care ne-a unit, ajutându-ne să supraviețuim în perioada Marilor migrații, când meleagul nostru a fost invadat de numeroase seminții barbare.

În epoca medievală și, în mare măsură în cea modernă, biserica a fost principala instituție de cultură și socială a satului românesc. Ea era nu numai un loc de rugăciune, de alinare sufletească, ci şi locul de întrunire al colectivităţii, unde duminica, după slujba religioasă, erau discutate cele mai importante probleme ale comunităţii.

Având o vechime de circa 600 de ani, satul Stodolna face parte din categoria celor mai vechi localități rurale din Republica Moldova. Cu părere de rău, nu cunoaștem nimic despre viața religioasă a localității pe parcursul a trei secole și jumătate de la întemeierea ei.

Biserica. Primul locaș de cult atestat documentar la Stodolna este biserica cu Hramul ”Sf. Ierarh Nicolae”, înălțată prin străduința locuitorilor acestui sat în anul 1770. Biserica a fost construită din lemn și acoperită cu stuf, clopotnița fiind amplasată în curtea bisericii, pe doi stâlpi din lemn. Constituind o întruchipare a specificului istoric, cultural și etnografic al epocii, biserica din nuiele de la Stodolna a fost inclusă de Nicolae Stoicescu în „Repertoriul monumentelor medievale din Moldova”.

Inițial de serviciile bisericii din Stodolna au be-neficiat și locuitorii satului Lalova (la Lalova prima biserică a fost construită, tot din lemn, în 1780), cât și ai sloboziei Cobâleni.

Odată cu creșterea numărului populației, biserica veche devenea tot mai neîncăpătoare. În același timp, cu scurgerea anilor, lemnul din care era construită „a slăbit de vechime”. În aceste împrejurări, în anul 1875, biserica veche din lemn a fost demolată, iar în locul ei – înălțată, cu aportul întregii comunități, biserica actuală din piatră.

Cimitirul. În secolul al XVIII-lea în Europa sunt documentate primele preocupări privind amenajarea spaţiilor funerare şi modernizarea lor. Ele au fost condiţionate de problemele sanitare, mai ales de epidemiile de ciumă, care făceau ravagii, cimitirele devenind mijlocul principal de transmitere a bolilor. 

De aceia o preocupare de bază a autorităţilor centrale şi locale devine  amplasarea cimitirelor doar în afara localităţilor și amenajarea lor în conformitate cu normele sanitare, etice şi estetice ale societăţii, inclusiv îngrădirea acestora.    

În timp ce locuitorii din majoritatea localităților basarabene își împrejmuiau cimitirele cu garduri din nuiele, cei din Stodolna și-au înconjurat cimitirul cu un impunător gard din piatră, încununat cu faimoasa Poartă de acces – construcție de o certă valoare istorică și artistică, înalt apreciată de specialiștii în domeniu, precum Eugen Bâzgu, Manole Brihuleț etc. „Printre cele mai reprezentative porți de acces ca structură arhitecturală separată, menționa Manole Brihuleț în lucrarea sa „Cimitire ortodoxe din Republica Moldova”, o remarcăm pe cea din cimitirul vechi din Stodolna-Rezina. Poarta din Stodolna necesită restaurare și protecție, fiind parte integrantă a spațiului cultural al cimitirului vechi”.

Slujitorii. Catagrafia din anul 1774 îl înregistrează în calitate de prim slujitor al acestei biserici pe preotul Toader. 

Din izvodul întocmit la 16 octombrie 1813, care indica numărul preoților aflați la acea vreme în ținutul Orhei, aflăm că la biserica din Stodolna slujeau, la moment, 3 preoți și un pălămar. Pentru acea vreme acest fapt nu constituia ceva ieșit din comun: majoritatea satelor aveau câte 2, 3 sau chiar 4 preoţi. Principalul mijloc de trai al acestora îl constituia munca câmpului, fapt ce nu îi deosebea prea mult de ţăranii satelor.

Ce îi făcea atunci să se preoţească? Motivele preoţirii multor locuitori din satele noastre sunt lesne de înţeles: pe de o parte, veniturile obţinute în urma slujbelor religioase, pe de alta, scutirea de impozite şi, în sfârşit, obiceiul ca locuitorii să facă una-două zile de clacă preoţilor din satele lor.

Anexând Basarabia, autoritățile ruse au încercat „să facă ordine” în acest domeniu. În 1814 părintele Teodosie, după 25 de ani de slujbă, „s-a cerut” l-a mănăstirea Saharna. Lui Ieremia Rotaru i s-a propus o altă slujbă, însă acesta, refuzând transferul, a slujit la Stodolna, alături de Ioan Dodi, până în 1826. Hirotonit preot la 20 decembrie 1807 de către mitropolitul Moldovei Veniamin, ultimul a păstorit la Stodolna până în anul 1840, fiind urmat de Constantin Caraman (1841-1846) și Ioan Stratu (1848-1849).

În anul 1850 biserica din Stodolna a fost atașată celei din Lalova, reconstruită din piatră în 1845, în ambele biserici slujind unul și același preot. Primul din această listă a fost preotul din Lalova Gheorghe Caraman (1850-1873), urmat de Mardarie Rădvănescul (1873-1912), Vasile Popovici (1912-1919), Vladimir Popovici (1919-1927), Ștefan Primovici (1927-1946).

În perioada sovietică, împărtășind soarta majorității locașelor de cult din Moldova, biserica din Stodolna a fost închisă. La începutul anilor 90 ai secolului trecut, după jumătate de veac, cu ajutorul lui Dumnezeu și al enoriașilor, ea a fost reparată și repusă în funcțiune. Primul preot care a slujit în acest locaș sfânt după redeschidere a fost părintele Mihail, fiind urmat de preoții Petru, Ioan și Dumitru. În prezent păstor este preotul-paroh Ștefan Ciugui.

Enoriașii. Vorbind de biserica din Stodolna nu putem să-i trecem cu vederea pe ctitorii acestui sfânt locaș. În multe localități basarabene bisericile au fost ctitorite de domnitori, boieri, negustori, călugări etc. Acolo unde asemenea sponsori nu se găseau, ele erau înălțate de înșiși enoriașii localității respective. Așa s-a întâmplat și la Stodolna, unde ambele biserici (atât cea din lemn, cât și cea din piatră) au fost edificate „prin stăruința poporanilor acestui sat”.

Grija enoriașilor față de biserică s-a manifestat în permanență, materializându-se în construcția acareturilor din jurul bisericii, procurarea celor necesare pentru împodobirea și buna ei funcționare (icoane, policandre, veșminte preoțești), reparația și reconstrucția periodică a locașului.

Folosindu-mă de ocazie, vreau să-i felicit pe enoriașii din Stodolna cu ocazia frumosului jubileu, să le doresc pace, sănătate și prosperitate. Dumnezeu să-i aibă în pază. Iar biserica moștenită de la strămoși s-o păzească, s-o îngrijească și s-o transmită ca pe un dar sfânt generațiilor următoare.


Ion Grițcu, profesor de istorie

Anexe (foto):

Biserica veche 1877
•        Biserică veche din lemn (Imagine din secolul XVIII). După acest model a fost înălțată și cea din Stodolna.
Poarta cimitirului Stodolna
•        Poarta de acces a cimitirului din Stodolna.
biserica actuala stodolna
•        Biserica actuală cu Hramul ”Sf. Ierarh Nicolae”.

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker