Alba Iulia-cetate,
Tu, cândva sub venetici,
Ne-am convins că ai dreptate –
Nu-s popoare mari sau mici,
Sunt tirani și ţări furate
De vecinii – falşi amici.
Asemeni plai basarabean,
Margine de Neam-orfan,
Îl tot cearcă an de an
Cei amici hapsâni din Est:
-Este dur sau ba hotarul?
Și atunci doar cei din Vest
Ne mai îndulcesc paharul:
-Mai aproape-s azi Carpaţii,
Nu vă-mpiedică nici Prutul
Să vă sfătuiţi cu frații
Cum să redresaţi Trecutul…
Alba Iulia-cetate,
Vatra sfântă a-ntregirii,
Ne fă, Doamne, aici iar parte
De triumful Reunirii!
Să dea ici mână cu mână
Basarabia română
Cu cel plai daco-roman,
Zis pe vremea lui Traian
Dacia Felix* latina –
Ideal străbun celest,
Ăstui Neam creștin onest –
Națiune-n veci română.
Ion Tudose, Ghiduleni
*Dacia Felix – Dacia Fericită.
Blestemul
Un mistreţ trecuse Nistrul,
Devenind mare ministru,
Grohăind în limba sa:
– Ăto russkaia zemlea,
Ăto rodina moia.
Nici la Prut să mă opresc,
Care-i tot pământ rusesc,
Că doar eu l-am liberat
Când cu Hitler am luptat!
Tu, române, fii atent,
Sunt aicea eu prezent:
De vorbeşti în limba ta –
Puşcăria te-a mânca!
De te văd cu-n tricolor,
Să ţi-i minte – te omor.
Vreme trece, vreme vine,
Purcelul tot porc rămâne,
Azi şi Ştefan, Domn cel Mare,
Nu mai poate de trădare
Şi ne–ordonă din mormânt:
– V-adunaţi sub steagul sfânt!
În cete de călăreţi,
Haiduci mândri ce sunteţi,
Oare nici azi nu vedeţi,
Ţara geme sub mistreţi?
De-i lăsăm să se plodească,
Vai de vatra românească!
Hai să ne unim toţi dacii,
Ca să alungăm godacii.
Căci mai vin şi azi godaci,
Trecând Nistrul la Otaci.
Vin cu trenul, cu maşina,
Prin Tiraspol şi Tighina,
Vin de-agata, vin la vin
Două secole din plin.
Beau şi vin, beau şi coniac
Glia noastră ţară-şi fac.
Cum de-i rabdă Dumnezeu
Să spurce pământul meu
Şi să spună tuturor
Ce-i al meu că e al lor?
Arde-i, Doamne,-n foc şi pară,
Ca pe-o turmă făr-de ţară,
Scrumul să-l împartă vântul,
Să nu-i mai ştie pământul.
Las-să ştie lumea toată
Că-i aşteaptă-aceiaşi soartă:
Ori blestemul cu elan,
Oare lancea lui Ştefan…
Alexei Gorun, Teleneşti
Rugă către Creator
Pesemne, Doamne, ai uitat
Ce soartă omului i-ai dat?
Căci de la primul său păcat
Şi azi mai este blestemat.
Din clipa-n care el se naşte,
Mereu din urmă moartea-l paşte,
Şi ca o frunză-i viaţa lui,
Azi parcă este, mâine nu-i!
Din tânăr, ca un brad frumos,
Îl faci bătrân neputincios.
Fii, Doamne, mai îndurător
Şi fă-l din nou nemuritor…
Decât un rai la Cerul Sfânt,
Mai bine adă-l pe pământ.
Vasile Cocarcea, Orhei
Aici îmi este ţara
Aici îmi este ţara,
Şi neamul meu, şi graiul,
Aici îmi este vatra mea,
Dată din străbuni.
Aici sunt ai mei codri,
Sunt apele, e plaiul,
Cu lanuri, cu livezi, podgorii,
Cu oameni cei mai buni.
Avem al nostru soare,
Ce altfel străluceşte,
Avem al nostru aer
Şi respirăm uşor,
Avem al nostru sol,
Mănos care rodeşte,
A noastre doine vechi,
Al nostru dulce-amor.
Aici îmi e meleagul,
Cu a lui veşnicie,
Păduri şi creste-nalte,
Păşune şi poteci,
Cu oameni harnici,
Vrednici, cu har şi veselie,
Cu datine frumoase,
Din timpuri vechi-străvechi.
Tudor Roşca, or. Teleneşti
Iarnă
Din cer coboară, lin se-aşează
Pe faţa blândului pământ,
Sub melodia vântului dansează
Şi sufletele triste luminează
Cu brazdele torcând un legământ.
E fulguşorul dalb ce, în plutire,
Aduce-n case numai bucurii,
Surâde Codrului a revenire,
Dansând un tango în rotire,
Aduce vise şi speranţe de copii.
Un căţeluş aleargă prin troiene
Să prindă-n zbor un fulguşor,
Iar pisicuţa dă din coadă-alene…
Un piţigoi îngână tot catrene
De bucurie, dragoste şi dor.
E iarnă. Crăciunul a venit,
Trezind în noi suave amintiri…
Cu bradul verde-mpodobit,
Cu “Trei crai de la răsărit…”
Şi multă dragoste-n priviri…
Iacob Cazacu-Istrati, Vadul-Leca
Anotimpul iubirii…
Soare văratec, energic, de foc.
Razele lui mă topesc și sufoc.
Poame tomnatice-n plină culoare.
Frunzele mii se-aștern în covoare.
Fulgi de zăpadă cărări netezesc.
Prin gerul sălbatic înzepezesc.
Iarbă verzuie de primăvară,
Mireasmă de floare, de lăcrămioară.
Refren:
Iubirea senină şi fericirea,
Ne leagă-n cunună alături să fim.
De mână o viață destinul unirii
Prin gânduri curate mereu să trăim!
Iubirea senină şi fericirea,
Ne-aduce nouă numai puteri.
Iubirea din inimi e strălucire,
Mereu vom rămâne: doi tinerei.
În inima mea pulsează iubirea,
E soare, iubito, tu ești fericirea…
Ceaiul de fructe, iubito, nu-l gust,
Căci buzele tale îmi sunt ca de must…
Pictura de gheață la geamuri scânteie,
Ești focul din sobă, iubită femeie…
Dulceața buzelor tale, din nou o sorbesc
În farmecul serii, să te iubesc…
Noie Rotaru, Israel
Dor de Ea
Eşti singurul meu vis de dimineaţă,
Cu tine-adorm în nopţile pustii,
De tine, dragă, aş vrea să-mi leg viaţa,
Cu tine mi-aş dori să cresc copii.
Cu tine-n braţe vreau s-adorm într-una
Şi tot cu tine vreau să mă trezesc,
Noi să veghem încet cum doarme luna
Şi s-adormim când zorii se ivesc.
Mi-i dor de tine, cea de dinainte,
Când pe-nserat ne-am sărutat întâi,
Când gândurile ne-alergau prin tâmple,
Iar noi eram timizi ca doi copii.
Eşti idealul gândurilor mele,
Spre tine merg când ochilor li-i dor,
Tu soare eşti, mai steauă între stele,
Eu – curcubeu ce fără tine mor.
Şi ploaie eşti, şi roua dimineţii,
Şi fir de iarbă proaspăt încolţit,
Tu eşti femeia ce dă sensul vieţii,
Eu sunt bărbat de tine-ndrăgostit.
Tu eşti pământ cu iz de primăvară,
Pe care nu mă satur să-l sărut
Şi pleata ţi-i covor de lăcrămioară,
Când îl miroşi rămâi cu graiul mut.
Cu tine vreau s-aştept să treacă anii
Când fire albe-n creştet ni se torn,
Vreau să-ţi aduc iubire şi metanii,
Stăpâna mea, zidită-n trup de om.
Adrian Ursu, Teleneşti
Source: cuvintul.md
