Politic

Preşedintelui despre limba şi istoria românilor

Am în vedere manualul de istorie din instituțiile școlare din Republica Moldova. Președintele RM, Igor Dodon, susținea recent la un post TV, că elevii noștri ar învăța la școală istoria unui stat străin. Cu această ocazie vreau să fac o concretizare, poate chiar o lămurire. În programul școlar al învățământului nostru public se predă istoria unui popor și nu a unui stat. Acest manual se numește „Istoria Românilor” și nu „Istoria României”, spre deosebire de situația din fosta școală sovietică, în care se studia „Istoria Uniunii Sovietice”, adică istoria unui stat, a unui teritoriu, a unui spațiu geografic. O istorie pe orizontală, pentru că un atare popor sovietic nu exista. Astăzi copiii noștri studiază istoria POPORULUI ROMÂN, o istorie pe verticală a poporului din care facem parte. Popor care, pe parcursul dăinuirii sale, a locuit, dar încă și în prezent, mai locuieşte în mai multe locuri sub aspect statal.

Adesea se aud afirmări cum că Ștefan cel Mare ar fi fost moldovean și de aceea și noi suntem moldoveni. Referitor la obârșia lui Ștefan cel Mare, apoi acesta a făcut parte din dinastia Mușatinilor. Istoria este următoarea. Infidelul Bogdan de la Cuhea (Maramureș), adică român get-beget, a fost înteme-ietorul statului medieval, voievodal și feodal Țara Moldovei. Acel Bogdan nu a avut urmași, iar după el pe tronul țării a urcat un nepot de la sora sa, Margareta, care era o doamnă frumoasă, pe care băștinașii o porecleau Muşata, cea ce în limba veche română însemna „frumos”, „frumoasă”. De la acea poreclă se trage numele dinastiei Muşatinilor. Printre cei mai de vază Mușatini este și Alexandru cel Bun, nepotul Mușatei și bunicul lui Ștefan cel Mare. Adică după Tată, pe linie paternă Ștefan cel Mare este de origine maramureşean sau român get-beget. Pe linie maternă. Mama lui Ștefan cel Mare, doamna Oltea, era din dinastia domnească de la Târgoviște, la fel româncă get-beget. Ștefan cel Mare era văr bun sau primar, ori cum se spune prin Basarabia, văr drept cu Vlad Țepeș și copilăria și-a petrecut-o la curtea domnească de la Târgoviște, cetatea de scaun a Țării Româneşti.

Deci, cum o dai, Ștefan cel Mare a fost biologic, prin născare, Român… și punctum.

A inventa o istorie a Moldovei este un nonsens. Ș-apoi de unde, domnule președinte, să înceapă această istorioară? Care ar fi punctul de pornire? De la 27 august 1991, sau poate de la 12 octombrie 1924? Haideți să fim oameni serioși, că ne râd și găinile! Nu sunt nici cadru didactic, nici istoriograf, dar sunt încrezut că popoarele învață (trebuie să învețe) Istoria dăinuirii lor. Istoria moldovenilor face parte indivizibilă din istoria poporului român, nu a acelui popor ce locuiește astăzi în statul România, ci a acelui popor român, care cu multe milenii în urmă a stat la începuturile creării civilizației europene. Cu aceasta trebuie să ne mândrim, dar nu să ne rușinăm.

Referitor la limbă. Limba este haina Limbajului, adică limba este ceea ce nu se aude, ci ceea ce se scrie, se citește. La rândul său Limbajul este ceea ce se aude, ce se rostește, se vorbește, se vocalizează. Limba sub aspect științific, academic este un cod de semne și de reguli menit de a opera cu acestea. Deci, limba se constituie din alfabet și gramatică (foarte simplificat). Actualmente în statul Republica Moldova se utilizează Alfabetul limbii române și Gramatica (regulile gramaticale) limbii române. Și punctum! Despre ce fel de limbă moldovenească poate fi vorba?

La fel trebuie să menționăm, că nimeni nu neagă existența graiului moldovenesc sau subdialectului nord-răsăritean al limbii române. Un grai lat și dulce, cum îl recunosc majoritatea românilor, un grai care cel mai mult se apropie de latina vulgară. Poate chiar că și este însăși străvechea limbă a pelasgilor, conservată și bine păstrată aici, la noi, la margine de civilizație. Şi iarăşi cu aceasta trebuie să ne mândrim, dar nu să ne rușinăm.

Limba și Istoria o fac popoarele din mila lui Dumnezeu, dar grijesc de Ele (trebuie să grijească) savanții. De aceea, haideți să dăm Cezarului ce-i a Cezarului, adică a șefilor de state, iar Limba, Istoria să le lăsăm în seama academicienilor să decidă cum e corect.

Foto simbol: erepublik.com

Ion Perciun

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close