
Ședința de judecată în dosarul Șor a fost amânată
Ședința de judecată în dosarul Șor a fost amânată.
Apărătorii lui Șor spun că vor cere anularea ședinței, pe motiv că nu reușesc să studieze materialele, scrie agora.md.
Aceștia se arată indignați de faptul că ședința pe dosarul Șor, a început la ora 14:00, iar magistrații au intrat în deliberări până la aproape de ora 20:00.
„Ne sunt încălcate toate drepturile la Curtea de Apel Cahul, inclusiv și ca program de muncă. În cel mai bun caz după ora 20:00 ne vom porni la Chișinău și vom ajunge pe la miezul nopții. Mâine dimineață trebuie să revenim la Cahul, în ședință la 9:30, cu expunerea pregătită”, a declarat avocatul Aureliu Colenco.
Ședința de joi, 10 decembrie, a avut loc după ce cea programată pentru 4 decembrie a fost amânată deoarece avocații lui Șor, Iulian Balan, Aureliu Colenco, Denis Calaida și Nicolae Bojenco nu s-au prezentat la ședința de judecată.