
Şi satul Negureni are o istorie scrisă
A văzut lumina tiparului cartea ”Negurenii din brațele Răutului”, semnată de scriitorul Tudor Țopa. După cum am fost informați la primăria Negureni, cartea a intrat deja în bibliotecile din localitate, iar lansarea ei va avea loc când pericolul pendemiei se va diminua.
Volumul are peste 330 de pagini și peste 100 de ilustrații, cea mai mare parte color.
”Am pornit să aştern istoria Negurenilor de la cele 10 movile, de fapt gorgane scitice, care demostrează că civilizația are aici rădăcini milenare. Am vorbit despre urmele lăsate de negureneni în istoria ținutului și a țării, între aceștea Teodosie Bujniță care a votat Unirea, a fost prefect de Orhei în perioada interbelică. Am scris și despre viața satului în trecut și prezent, o istorie interesantă și captivantă”, ne-a destăinuit autorul.
Cartea mai conține informații ample despre transformările satului din ultimii ani, pentru ce autorul a beneficiat de ajutorul mai multor specialiști în diferite domenii: Ion Sava, fost agronom-șef în gospodăria agricolă colectivă din localitate, Eugen Grabovschi, parlamentar și pedagog, Nicolae Cerchez, profesor de istorie ş.a.
Între protagoniștii cărții sunt Ion și Anatol Boldumea, muzicanți în orchestra lui Nicolae Botgros, Tatiana Manole-Botnaru, doctoră în economie, Leo Butnaru, scriitor și traducător, Ion Perju, actualul ministru al Agriculturii, Efim Aramă, doctor în științe fizico-matematice, profesor universitar etc.
Ion Cernei