Social

Au grijă ca în gimnaziu să domine spiritul național

În instituțiile educaționale din raionul Telenești s-a desfășurat Decada literaturii române dedicată, întâi de toate, aniversării a 167-a din ziua nașterii lui Mihai Eminescu. În acest context la Gimnaziul din Bănești s-au adunat la sfat și la un amplu schimb de experiență profesorii de limbă română din raion.

Gazda, în persoana tinerei și ambițioasei managere, doamna Alina Pascaru, și a directoarei adjuncte, profesoara de limbă română, doamna  Raisa Costiș, în permanență au grijă ca în instituție să domine spiritul național: în modul de amenajare a sălilor de clasă, a galeriilor, chiar și în portul elevilor (în ziua respectivă, de exemplu, unii au purtat cămăși și ii brodate de ei înșiși la orele de educație tehnologică).

După discuțiile în ateliere, oaspeții au fost invitați la un recital de poezie și melodii pe versurile a doi mari români, Poeți și Cetățeni ai Țării lor: Mihai Eminescu și Grigore Vieru. Doi Titani. Doi Martiri. Doi Mari Artiști și Străjeri ai Limbii Române!

Modul în care au fost selectate, recitate și interpretate textele și melodiile, n-au putut să nu trezească emoții de mândrie pentru eternele valori ale neamului românesc, de revelație artistică, dar și reflecții asupra destinului românilor de pe cele două maluri de Prut.

Momentul culminant al evenimentului a fost interpretarea la unison (gazde și oaspeți, profesori și elevi) a Horei Unirii.

Am avut senzația că niciun dodon nu va reuși să stăvilească năzuința firească a românilor de pe cele două maluri ale Prutului să realizeze visul de aur al lui Eminescu (Suntem români și punctum!) și al lui Vieru (Vin din munții latiniei…)

În imagine: Între două colege sufletiste: Alina Pascaru şi Raisa Costiș, alături de elevii lor frumoşi.

Maria Vleju, șefă-adjunctă a Direcţiei Generale Educaţie Telenești

 

 

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker