CUVÂNTUL la 25 de aniRezina

Secretul fenomenului CUVÂNTUL (II). Redacţia – ultima speranţă a celor nedreptăţiţi

Secretul fenomenului CUVÂNTUL (II). Redacţia – ultima speranţă a celor nedreptăţiţi.

Secretul fenomenului CUVÂNTUL (II). Redacţia – ultima speranţă a celor nedreptăţiţi
În imagine: Pentru că a solicitat ajutorul poliţiei în verificarea unei informaţii adresate lui, Victor Sofroni, reporter pentru raionul Şoldăneşti, s-a pomenit cu dosar penal.
Foto: FB/ Victor Sofroni

Judecătoria Orhei a anulat, la 26 februarie 2019, ordonanțele privind începerea procedurii contravenționale, inițiate de Procuratura din Rezina în cazul lui Victor Sofroni. 

Când între două persoane se iscă un litigiu, fiecare are două variante: ori se împacă cu oponentul, ori apelează la organele de resort: poliție, procuratură, judecată. 

Dar în R. Moldova, foarte des, autoritățile publice și organele de drept obligate prin LEGE să supravegheze respectarea LEGII, să apere drepturile și libertățile omului, reacționează la cererile persoanelor care se consideră nedreptățite neadecvat misiunii lor legale, părtinitor, ghidându-se de anumite interese. Şi atunci cetăţenii vin după ajutor la mass-media ori protestează în stradă.

În 25 de ani, la CUVÂNTUL au venit după ajutor sute de cetăţeni, invocând cele mai diverse probleme. În majoritatea cazurilor Redacția s-a străduit să le ajute oamenilor, chiar riscând să-și creeze sie probleme. Ne vom referi doar la câteva cazuri…

Prima dată CUVÂNTUL s-a pomenit pe banca acuzaţilor în 1997, pentru că a publicat nişte… plângeri ale cititorilor din or. Şoldăneşti. Un pensionar ne-a scris că Biroul de avocaţi din partea locului i-a privatizat casa. După ce am verificat afirmaţiile omului şi ne-am convins că  sunt veridice, iar cerinţele dumnealui – legitime, am publicat scrisoarea. Şeful Biroului de avocaţi însă a acţionat redacţia în judecată, motivând că prin publicarea plângerii ziarul a pătat onoarea profesională a avocaţilor, menirea cărora este să apere drepturile  cetăţenilor. Procesul a fost judecat în câteva instanţe. Toate au dat câştig de cauză redacţiei. Ulterior au urmat încă câteva articole la temă și în cele din urmă omul și-a recăpătat casa. 

 Nu mult după asta am fost acţionaţi în judecată de un grup de preoţi, care cereau un singur lucru: să le divulgăm numele autorilor unei scrisori la redacţie, în care erau descrise mai multe fapte reprobabile ale slujitorilor bisericii. Am încercat să-i convingem pe preoți că nici legea, nici deontologia profesională nu ne permit să divulgăm numele autorilor, atâta timp cât faptele comunicate corespund realităţii şi dânşii au solicitat anonimatul, fiindu-le frică de posibile consecinţe. În zădar. Şi în acest caz judecata a dat câştig de cauză redacţiei.

 În total în acest sfert de secol am trecut prin vreo 15 procese de judecată, mai mult de jumătate din aceste dosare ajungând până la Curtea Supremă de Justiţie. Şi pe toate le-am câştigat. 

Axat de la bun început pe reflectarea obiectivă a vieţii şi activităţii regiunii Orhei, apărarea drepturilor omului, combaterea corupţiei, abuzurilor şi fărădelegilor,  CUVÂNTUL a avut / are destule probleme cu autorităţile de toate rangurile, dar şi organele de drept. 

Urmare a investigaţiilor noastre, autorităţile din raionul Rezina de câteva ori au încercat să îngenuncheze ziarul. În 2006, după publicarea unei investigaţii despre ilegalităţile comise de autorităţile din Rezina în gestionarea patrimoniului oraşului, primarul M.Cuţ, asistat de doi funcţionari, ne-a acţionat în judecată, solicitând un prejudiciu moral de… 300 de mii USD şi 20 de mii MDL.

În conjunctura politică de atunci (primarul şi majoritatea din Consiliul Orăşenesc şi cel Raional reprezentând PCRM, partid de guvernământ), multă lume era convinsă că zilele ziarului sunt numărate. Judecata însă a calificat pretenţiile reclamanţilor drept neîntemeiate. Iar la următoarele alegeri rezinenii au preferat alţi oameni la conducerea administrației oraşului. 

Sau un caz mai singular din raionul Rezina. Un pensionar din Ghiduleni s-a plâns la redacție că de mai mulți ani nu poate obține de la Primărie titlul de proprietate asupra unui teren de pământ ce-i aparține. “Sunt la o vârstă înaintată și dacă nu am acest document nu pot lăsa moştenire acest lot. M-am adresat cu această problemă și la Oficiul cadastral, și la Poliție, dar mai departe de promisiuni nu a mers“. La intervențiile redacției aceste instituții au reacționat în modul cuvenit și peste vreo zece zile, bu-curos, omul ne-a informat că i-a fost eliberat documentul respectiv.

 Dacă am pomeni toate cazurile când CUVÂNTUL s-a pronunțat în apărarea drepturilor cetățenilor din regiunea Orhei, nu ne-ar ajunge câteva numere de ziar. Iată de ce ne vom opri aici, mai ales că cititorii cunosc bine toate subiectele, de altfel nu ne-ar sesiza atât de des atunci când se consideră nedreptățiți.

În 2017 – 2018, după o serie de articole despre abuzurile și ilegalitățile săvârșite de administrația raionului Rezina și poliția din partea locului față de câțiva agenți economici, implicarea lor în diverse acțiuni reprobabile, un grup de slugi fidele ale președintei raionului s-a adresat la Poliție cu un demers să ia măsuri cu administrația ziarului CUVÂNTUL care “refuză să-l tragă la răspundere pe mafiotul S. Bagrin“ (!?). (Apropo, ulterior S. Bagrin a denunțat acțiunile poliției și procurorilor privind perchezițiile la întreprinderile sale, arestarea sa pentru 2 luni și judecata le-a calificat drept fărădelegi, solicitând ca polițistul și procurorul care au instrumentat dosarul respectiv să fie trași la răspundere). Dar atunci poliția nu s-a lăsat mult rugată, desfășurând o campanie amplă de urmărire şi intimidare a jurnaliştilor din echipa noastră.

Automobilul redacţiei era permanent filat de către poliţiştii de patrulare, care tot găseau motive de sancţionare a şoferului. Iar pe 10 mai 2018  poliţia, absolut ilegal, sechestrează tirajul ziarului pentru raioanele Rezina și Şoldăneşti. A doua zi, conform informaţiilor noastre, era planificată o percheziţie la redacţie, cu ridicarea echipamentului de lucru şi paralizarea procesului de editare a ziarului. 

Ne-a salvat breasla jurnalistică din republică, care a inițiat un protest vehement împotriva acţiunilor poliţiei. După aceasta, de acum redacţia s-a văzut impusă că caute dreptatea. Judecătoria Rezina şi Curtea de Apel Chişinău au calificat acţiunile poliţiei privind stoparea, percheziţionarea automobilului care transporta ziarul de la tipografie la Centrul de poştă şi sechestrarea lor pentru o perioadă de 6 ore 30 min absolut ilegal. Procuratura Rezina, Inspectoratul General al Poliţiei însă au făcut tot posibilul ca cei patru poliţişti implicaţi în această fărădelege să nu fie traşi la răspundere. Dar ultimul cuvânt în această istorie încă urmează să-l spună justiţia.

Echipa săptămânalului CUVÂNTUL are în activul său 6 premii naţionale şi internaţionale pentru activitate prodigioasă în domeniul apărării drepturilor omului, 16 premii pentru cea mai bună investigaţie jurnalistică în domeniul combaterii corupţiei, protecţiei drepturilor omului, publicațiile respective fiind incluse în câteva volume ale serialelor “Dosarele corupției“ (editor Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova); “Jurnaliştii contra corupţiei” (editor Transparensy International-Moldova), “Cartea Neagră a risipei banilor publici în Republica Moldova“ (editor Fundația  “Friedrich Naumann“).

Tudor Iaşcenco

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker