EvenimenteRezina

Prima Sfântă Liturghie în noua biserică din Rezina

Prima Sfântă Liturghie în noua  biserică din Rezina.

Prima Sfântă Liturghie min

Sâmbătă, 14 noiembrie 2020, de ziua prăznuirii Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, episcopul Ioan al Sorocii a oficiat slujba de sfințire a Sfântului Prestol și prima Liturghie în biserica „Înălțarea Domnului” din orașul Rezina, transmite ioanmosnegutu.info

Prima sfântă liturghie 1 min

Arhiereul vicar a fost întâmpinat de către protoiereul mitrofor Igor Cojocari, protopop de Rezina, protoiereul mitrofor Stanislav Atamanenco, parohul noii biserici, preoții și creștinii veniți la slujba de sfințire a altarului „Soborul Sfinților Moldovei” de la demisolul bisericii.

Pentru eforturile depuse la lucrările de edificare a sfântului locaș, părintele paroh Stanislav Atamanenco a fost decorat, conform binecuvântării Întâistătătorului, cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu ușile împărătești deschise până la Heruvic, iar unii ctitori și binefăcători au fost distinși cu ordine, medalii și diplome bisericești.

În cuvântul de învățătură și felicitare, ierarhul a vorbit celor prezenți despre rolul primordial al Bisericii ca instituție divino-umană în viața creștinilor și despre necesitatea duhovnicească de a participa neîntrerupt la Jertfa euharistică. Părintele protopop Igor Cojocari, dar și parohul bisericii „Înălțarea Domnului” din orașul Rezina, exprimând recunoștință pentru vizita arhierească, au mulțumit și pentru mesajul ierarhicesc transmis comunității dreptmăritoare din partea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir.

 Rechizite bancare pentru donaţii: Suc. Rezina, Codul băncii MDLDM2X335, Extras din cont: 2251835168/MDL, CF: 32022765, Valuta: MDL, IBAN MD53ML000000002251835168, Client: COMUNITATEA RELIGIOASĂ (parohiei) HRAMUL „ÎNĂLŢAREA DOMNULUI”. 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker