Politic

Exigenţe şi performanţe în construcţii

Participanții la proiectul „Transparența și responsabilitatea autorităților publice prin activități comune ale mass-media și ONG-urilor locale/regionale”, implementat de către Asociația Obștească Agenția de Dezvoltare Regională (AO ADR) „Habitat” și săptămânalul CUVÂNTUL în cadrul primăriei Rezina s-au întrunit vineri într-o nouă ședință a Cafenelei Publice.  De data aceasta s-a discutat la tema „Exigențe și performanțe în construcții”.

 

Alături de demnitari și funcționari publici din aparatul primăriei, la discuții au participat consilieri orășenești, reprezentanți ai mass-media. Primarul orașului Rezina, Simion Tatarov a salutat inițiativa de dezbatere a acestei chestiuni, dând de înțeles că anume tema în cauză este una dintre cele  mai  vulnerabile și care creează diferite situații de conflict și de discuții contradictorii la ședințele comisiilor consultative de specialitate și ale Consiliului Orășenesc, servesc drept pretext pentru mai multe litigii judiciare, adresări ale cetățenilor în diferite instanțe ierarhic superioare.   

O informaţie detaliată la temă a prezentat Valeriu Rusu, directorul AO ADR „Habitat”. Dânsul a menționat, că atât construcțiile, cât și amenaîările unei localități, fie urbană sau rurală, sunt argumentul primordial al însăși existenței acesteia. Construcțiile și amenaîările au valoare atât utilitară, cât și estetică, arhitecturală, ele creează condițiile și mediul de trai al cetățenilor. Dl Rusu a vorbit și despre  exigențele față de  construcții și amenajări, acestea fiind de ordin calitativ, tehnologic, fizico-mecanic, economic, igienic, de asigurare a securității vieții și bună exploatare a acestora.

În continuare s-a recurs la exercițiul practic. Participanții au format două grupuri-ateliere, care au avut sarcina de a descrie toate serviciile administrative prestate de către angajații primăriei, dar  și a cazurilor de implicare a autorităților publice locale în variata gamă a proceselor de edificare a imobilelor și amenajărilor urbane. În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că problemele nominalizate ar putea fi soluționate numai dacă în administrația orașului (primărie și Consiliul Orășenesc) ar activa adevărați profesioniști, oameni responsabili și cu o ținută morală înaltă. Participanții au specificat că „vioara” principală  în „orchestra” dată aparține arhitectului orașului și îuristului primăriei, funcții care la moment sunt vacante.

O altă exigență primordială de îmbunătățire a climatului anticorupție trebuie să devină transparența totală la toate stadiile de activități în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului. În viziunea primarului, la acest capitol Primăria și Consiliul Orășenesc au atins anumite performanțe. Orașul Rezina dispune de planurile urbanistice general și al zonei centrale a orașului, care au fost expuse la momentul respectiv consultării cu populația orașului. La fel, localitățile din perimetrul comunei urbane Rezina dispun de Strategia de Dezvoltare pentru anii 2016-2020, pe care factorii decizionali se străduie să o respecte.

Dar pe lângă acești factori pozitivi mai sunt și unele restanțe istorice, care își așteaptă rezolvarea în diferite instanțe judiciare. Pentru a elimina la maximum situațiile nedorite de conflict și aparență a diferitor dubii, participanții Cafenelei Publice consideră că este necesară asigurarea accesului populației la toată informația privind selectarea terenurilor destinate construcțiilor și amenajărilor, emiterea autorizațiilor de construire, desființarea și funcționarea construcțiilor și amenajărilor, cât și autorizațiile de schimbare a destinației terenurilor, construcțiilor și amenajărilor. În viziunea dlui Tatarov în curând aceste acte vor fi expuse pe pagina de facebook a Primăriei Rezina.

În cadrul discuțiilor unii participanți au amintit de nivelul încă nesatisfăcător de participare a cetățenilor la consultările publice, comportamentul necivilizat față de proprietatea municipală și, în deosebi, de imobilul urban și plantațiile verzi, cum ar fi distrugerea băncilor, frângerea și/sau scoaterea arborilor decorativi recent sădiți, aruncarea deșeurilor în stradă, etc.

Participanții la Cafenea au concluzionat că asigurarea unei transparențe largi a activității autorităților publice locale privind actele emise, cheltuirea banilor publici, cât și stricta respectare a exigențelor în procesul de creare a imobilelor și amenajărilor urbane sunt factorii principali care ar evita situațiile confuze, actele de corupție, dar și ar spori încrederea populației față de administrația orașului.

 

 

Ion Perciun

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker