Politic

Declaraţii contradictorii privind vizita lui Igor Dodon la Moscova

Scopul ascuns al vizitei lui Igor Dodon la Moscova ar fi fost discuţiile privind federalizarea Republicii Moldova în baza unui document necunoscut opiniei publice. Documentul respectiv este cunoscut de toată lumea și ar fi fost elaborat în baza unor recomandări ale OSCE. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la postul de televiziune PRO TV Chişinău, transmite IPN.

Vicepreşedintele Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, consideră că federalizarea Republicii Moldova a fost scopul principal al vizitei lui Dodon la Moscova. „Eu personal am cerut în ședința Guvernului ca Zinaida Greceanâi să fie exclusă din delegaţie. Este preşedinta unui partid politic care optează pentru federalizare. Era evident că cheia acestei vizite a fost federalizarea Republicii Moldova. Era o vizită aşteptată la Moscova. Igor Dodon s-a angajat în nişte exerciţii care sunt peste puterile lui”, a declarat fruntaşul liberal.

Vadim Pistrinciuc, deputat PLDM, crede că Dodon ar fi plecat la Moscova cu un plan secret de federalizare. „Situaţia este gravă pentru că se discută despre ceva, o așa-zisă foaie de parcurs ce nu ştie nimeni. La conferinţa de presă susţinută la Moscova, Dodon a declarat că a venit cu un document, care a fost consultat cu toţi. Nu este corect. Problema transnistreană trebuie rezolvată, însă nu fără participarea cetăţenilor. Mă tem că există nişte angajamente ascunse dintre Dodon şi actuala guvernare, pentru a distrage atenţia de la unele probleme”, a spus parlamentarul liberal-democrat.

Deputatul PSRM, Vladimir Ţurcan, a spus că Dodon s-a referit la un plan privind soluţionarea diferendului transnistrean, elaborat de către socialişti cu trei ani în urmă în concordanță cu un document elaborat de către OSCE: „Toţi au avut acces la acest document. Nu trebuie să sperieţi lumea cu federalizarea, că vor fi cedate teritorii etc. Toată lumea care nu este interesată să se rezolve problema transnistreană sperie cu federalizare. Ați auzit vreun rus sau neamţ sau american să se plângă că trăieşte mai rău din cauza federaţiei?”, a spus el.

Foto simbol. Sursa: moldNova

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker