ApropoSocial

AM AFLAT RĂSPUNSUL…

AM  AFLAT  RĂSPUNSUL…     

Într-o zi, pe când lucram la revista BASARABIA din Chișinău, am avut o discuție cu domnul Vladimir Beșleagă, scriitor, om de mare valoare, care întotdeauna are ce spune și știe cum să le spună.

Despre soarta Moldovei pornisem atunci vorba, despre faptul că pe zi ce trece e tot mai rău și mai rău, că ne înglodăm în multă mizerie materială și nu doar, că se întâmplă ceva urât, că ni se năruiesc  idealurile râvnite atât de mult,  că ne îndreptăm spre… nicăieri, că speranța de a ne bucura de viața dăruită nouă scade de la o zi la alta  și, ca și cum n-ar fi destulă suferință, a mai venit peste noi și războiul din Transnistria.

Stăteam așa mâhniți și doar oftam. La un moment dat, domnul Beșleagă își ridică ochii din pământ și aproape sigur pe ceea ce avea să rostească, îmi zice: Viorico, să ții minte: aici până nu va fi rău, rău, rău de tot, bine nu va fi. Am rămas și mai nedumerită, și mai debusolată.

Fiind deja la Iași, urmăream cu multă atenție tot ce se întâmpla în Republica Moldova. Acel dialog continua să umble după mine aidoma unei năluci. Acolo însă tăvălugul relelor continua să se rostogolească la vale cu viteza luminii. Și, îndurerată, mă tot întrebam: cât rău trebuie să mai fie ca să se oprească, în sfârșit, din a se cotili? 

Am scris atunci articolul „Punct. Și de la capăt?”, pe care l-am publicat în săptămânalul LITERATURA ȘI ARTA. Așteptam. Ce-ar mai fi trebuit să se întâmple ca să se schimbe ceva?  În loc să se aprindă lumina, întunericul devenea tot mai dens. Știam cui i se datorează acest fapt, dar timpul își urma cursul său firesc, fără să ne audă oftatul. Copiii plecau peste hotare cu zecile, ba chiar cu sutele de mii,  și cei de vârsta medie își abandonau vetrele și apucau calea străinătăților.

În toată lumea s-au răspândit, de la un capăt la altul al pământului au ajuns. Și străinătățile i-au primit ca pe niște orfani, ca pe niște alungați ai sorții,  oploșindu-le si  oferindu-le de mâncare. Sigur,  asta după ce munceau din greu.

 Mi-a rămas în memorie o scenă. Zilele acestea, tot urmărind cu sufletul la gură toate informațiile de pe rețelele de socializare, am dat de un filmuleț, care m-a  frapat de-a dreptul. O familie de tineri străbătea în grabă sute de kilometri până la punctul de votare. Cineva din spate filma drumul pe care-l parcurgeau.

Ei, pe mine m-au surprins brațele acelea vânjoase care țineau volanul, mânecile cămășii suflecate  până la cot.  Gonea cu foarte multă determinare, îndemnându-i și pe alți consângeni să meargă la vot.  Să conștientizeze că acum e momentul să acționeze, dacă mai doresc să se schimbe ceva și la ei acasă.   

M-a emoționat tare acel filmuleț. Și m-am gândit atunci: câte lucruri mărețe ar putea face acel tânăr în țara lui, la casa lui, la părinții lui, la familia lui? Dar din cauza sărăciei cumplite e nevoit să stea departe.  Că acasă la el totul e sub stăpânirea hoților fără de limite și scrupule, care au pus gheara pe oameni și-i ține cu strășnicie în chingile sale, ca să se pricopsească doar ei, întunecându-le cu multă dibăcie mințile și așa dezorientate și rătăcite.  

Dar a sosit și mult promițătoarea zi de 15 noiembrie, când oamenii aveau clar de ales între ziua de ieri, înecată în multă mocirlă și deznădejde sau cea de mâine, aducătoare de alinare pentru toată lumea. Și oamenii au înțeles mesajul, au ieșit în număr record din case, pentru ca să dea un vot de blam celora care le-a călcat în picioare ani la rând demnitatea și onoarea. 

 Mare bucurie și admirație au adus copiii și rudele celor plecați peste graniță. Ei înșiși deja cu copii în cărucioare, cu inima plină de speranțe și mari așteptări, cu cântece și drapele, au optat pentru schimbarea în bine a vieții acasă,  la ei, în Moldova lor atât de dragă. 

Cu bravii ei fii, Republica Moldova a intrat într-o nouă eră – cea a bunăstării și a prosperării. Eră ce va duce, inevitabil, la revenirea la sânul MAMEI ROMÂNIA.

 Bucură-te, Moldovă! Eu cred că de acum încolo copiii tăi vor sta de veghe și nu le va mai permite nimănui și niciodată să te înjosească, să te calce în picioare, să te strivească cu înverșunare!   

Tot privind cum se desfășoară lucrurile, mi-am amintit de vorbele domnului Vladimir Beșleagă. Am înțeles, am găsit răspunsul, domnule Vladimir Beșleagă. Trebuia să se întâmple ceea ce ați afirmat atunci: până nu va fi rău, rău, rău de tot, bine n-o să fie.  Durerea și nevoința au ajuns la limite. A sosit și ziua mult râvnită. A sosit izbăvirea! Ați avut gură de aur, domnule Vladimir Beșleagă! Să vă dea domnul multă sănătate și să ne mai prorociți de bine! 

                                                                    Viorica Morăraș, Iași, noiembrie, 2020. 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker