Electorala 2020PoliticTelenești

Telenești: rezultat previzibil la alegerile din 15 noiembrie

Rezultatele turului II al alegerilor prezidenţiale din raionul Teleneşti erau previzibile:  socialiştii, indiferent de reprezentantul lor în scrutin, aici niciodată n-au avut mare susţinere. Așa că lumea a mers activ la votare, iar autoritățile locale au asigurat cu toate cele necesare procesul electoral. 

În imagine: Atât de mult şi-au dorit moldovenii o schimbare că, se pare, paharul răbdării a dat peste margini. Stanislav Cijevschi din Țânțăreni, Teleneşti şi soția sa Elena, aflaţi în ospeţie la fiu peste ocean, nu au ratat şansa să voteze, chiar dacă tocmai la Chicago, în SUA.
În imagine: Atât de mult şi-au dorit moldovenii o schimbare că, se pare, paharul răbdării a dat peste margini. Stanislav Cijevschi din Țânțăreni, Teleneşti şi soția sa Elena, aflaţi în ospeţie la fiu peste ocean, nu au ratat şansa să voteze, chiar dacă tocmai la Chicago, în SUA. 

Cu o săptămână înainte de turul II, Maia Sandu a avut o întâlnire cu cetăţenii din satele raionului. Apropo, reprezentanţii PAS în Consiliul Raional Telenești sunt în opoziţie faţă de majoritatea de guvernare, dar asta nu s-a răsfrânt asupra popularității politicianei. La întâlnire au venit și primarii de la PD, PLDM.

”Nu avem pretenții către această echipă – s-a comportat civilizat în campanie, s-au concentrat numai pe promovarea candidatei lor și le-a reușit foarte bine, rămânând loc pentru bună ziua şi în viitor, ceea ce ne-a permis să colaborăm activ în turul II”, ne-a spus Serghei Popa, primarul de Verejeni.  

În faţa secţiei de votare amplasată în incinta Bibliotecii Publice Raionale „Vasile Alecsandri” două perechi de vârstă nu prea înaintată s-au oprit să schimbe câteva vorbe înainte de a pleca pe la casele lor. Îi întreb pentru ce au votat. „Pentru stabilitate”, – spune doamna care s-a prezentat Maria. „Pensiile ni se plătesc, gaz avem, lumină avem, să nu fie mai rău”, adăugă cealaltă doamnă”.    

În localităţile cu mai mult de o mie de alegători 60-70 % din voturi au mers în activul Maiei Sandu. Asta în situaţia când doar 45 la sută din alegători au ieșit la votare.    

”Sunt pensionar, acum am mult timp liber şi l-am dedicat promovării candidatei PAS. Pentru că am înțeles că acest scrutin nu-i unul obişnuit – prea obraznică s-a dovedit a fi implicarea Kremlinului în susţinerea lui Dodon, care şi până acum s-a ţinut numai pe promisiuni goale. Am acţionat din proprie iniţiativă, de unul singur, atât în satul natal, cât și la Telenești și mă bucur că mi-a reușit. Am avut emoții când am aflat că la Frankfurt-pe-Main şi alte secţii de votare de peste hotare se termină buletinele de vot, dar m-am bucurat mult când am auzit că moldovenii noştri din diasporă au găsit ieşire şi din această situaţie, plecând la alte secţii de votare”, mi-a spus Gheorghe Burlea, pensionar, care la vremea sa a fost unul din cei mai buni zootehnicieni din raion.

Ion Tulbure, ex-primar de Târșiței, își pune mari speranțe în venirea Maiei Sandu la președinția republicii: ”După 25 de ani suntem martori ai revenirii inteligenței și moralității în politica moldovenească. Trebuie să ne dăm seama că, începând cu 1994, am scăpat cinismul și mediocritatea în fruntea țării, prin manipulare și fraudă am fost conduși de persoane mediocre, începând cu Dumitru Moțpan și terminând cu Igor Dodon. Nu va fi ușor, pentru că problemele pe care le-au lăsat guvernările precedente, mai ales duetul Dodon–Chicu, sunt foarte mari”, este de părere dl Tulbure.

Din Chicago, SUA, am primit o imagine de la Stanislav Cijevschi, vecinul meu din Țânțăreni, care împreună cu soția Elena se află în vizită la fiu: ”Am dorit neapărat să votăm, fiindcă vrem ca în Republica Moldova să se schimbe ceva. Or, nu se poate trăi numai în minciună, propagandă aiurită, în situaţia când economia e la pământ, când tineretul pleacă fără întoarcere. Știm cum se fac alegerile la noi și știam că votul diasporei va decide schimbarea. Am votat la Chicago, am așteptat la rând cât a fost necesar și am votat, fiind siguri că votul nostru contează”, ne-a spus Elena Cijevschi. 

Aurelia Vrăjitoru, care locuieşte în nordul Italiei, ne-a spus că a votat în orașul vecin, cale de 120 km:

”Ce vreau eu de la Maia? Revenirea guvernării în câmpul constituţional.  Aici, în Italia, chiar de după război, când premier a devenit Alcide de Gasperi, după abolirea monarhiei, s-a decis trecerea la republică parlamentară, ca să nu mai apară niciodată vreun aventurier alde Musolini. Mari speranțe îmi pun în Maia Sandu şi echipa ei. M-aș bucura dacă din Condrița vor face un sanatoriu, iar spitalul de boli infecţioase ”Toma Ciorbă” va fi mutat în actuala Președinție. Diplomații străini și oaspeții capitalei rămân consternaţi de luxul inimaginabil în care se complace guvernarea într-o țară înecată în sărăcie. Iată pentru ce am votat eu!”, a remarcat dna Aurelia. 

În raionul Telenești pentru Maia Sandu în turul II au votat 72.18 % sau 18238 alegători. Pentru Igor Dodon respectiv –  27.82 % sau 7031 alegători.

  Ion Cernei                                                                                                                        

Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker