EvenimenteTelenești

Au disputat Cupa președintelui raionului la fotbal

Duminică, pe stadionul din centrul raional, s-a desfășurat finala campionatului la fotbal pentru Cupa președintelui raionului Telenești.

Au disputat Cupa președintelui raionului la fotbal
Echipa câștigătoare.

Clubul de fotbal Negureni s-a duelat într-un meci foarte încordat cu echipa din Suhuluceni. Victoria a fost obținută cu scorul 2:1. Jocul a ținut în șah suporterii celor două echipe până la final.

De fapt, ieșirea în finală a celor două echipe a fost o surpriză pentru amatorii de fotbal din raionul Telenești și vorbește despre atitudinea primarilor din localitățile  respective față de fotbal, care este unul din cele mai  democratice, deci mai populare sporturi de la noi.  Campionatul a demarat în luna septembrie curent, a fost o perioadă cu multe emoții și eforturi din partea participanților la meciurile respective”, ne spine Octavian Anton, președintele Asociației raionale de fotbal din Telenești.  

Au disputat Cupa presedintelui min
În imagini: Cupa a fost înmânată de către dna Mariana Ombun, preşedinta raionul Telenești, asistată şi de Nicolae Cibotaru, președintele Federației Naționale de Fotbal și Petru Sultanici, responsabil pentru organizarea competițiilor în cadrul aceleiași instituții. 

Anton a explicat astfel de ce la campionat au participat mai puține echipe decât în anii trecuți: ”Nu  prea avem  fotbaliști în sate or, mulți din ei pleacă la munci peste hotare, iată de ce au participat doar 7 echipe, în alţi ani la campionat participau 20 și chiar mai multe echipe. Remarc ingeniozitatea și spiritul de solidaritate între cluburile de fotbal- fotbaliștii din Căzănești s-au unit cu cei din Târșiței, din Brânzeni cu cei din Negureni şi au ieșit la meciuri.

Astfel am reușit să păstrăm tradiția şi am desfăşurat şi ediția a V-a a acestui campionat pentru Cupa preşedintelui raionului, care nu este una transmisibilă, adică rămâne în custodia clubului care a câștigat-o. Acum intenționăm să organizăm meciuri la minifotbal, de dată ce avem ministadioane în fiecare sat. Adică nici în perioada rece a anului fotbalul nu va avea repaus”, a remarcat dl Anton. 

Ion Popa, primarul de Negureni, echipa căruia a câştigat Cupa, ne spune că succesul este rezultatul unei munci care a durat ani de zile.

”În 2013 echipa noastră de juniori, din care fac parte cei mai mulți dintre fotbaliștii de azi, a câștigat Cupa Guvernului la un campionat național. Golurile de azi au fost marcate de Andrei Rusu și Tudor Botnaru. Şi echipa de la Suhuluceni a fost una destul de puternică, a avut un joc bine organizat. Nu a fost o victorie ușoară”, a menționat primarul de Negureni. 

Ion Cernei   

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker