EvenimenteTelenești

Turneu raional la tenis de masă

În sala de sport a Gimnaziului Chițcani sâmbătă s-a desfășurat turneul raional la tenis de masă, organizat de Secția Cultură, Tineret și Sport Teleneşti cu susținerea financiară a Consiliului Raional. 

La competiţie au participat 14 echipe din localitățile Sărătenii Vechi, Mândrești, Ciulucani, Telenești, Chițcanii Vechi, Negureni, Chiștelnița, Hârtop, Codru, Leușeni, Budăi, Nucăreni, Văsieni și Zgărdești.

După cum ne-a relatat Pavel Casian, șeful Direcției Cultură, Tineret și Sport, competițiile au durat până seara târziu. Conform notelor de arbitraj, locul III i-a revenit echipei din Ciulucani, locul II – celei din Mândrești, iar locul I l-au ocupat tenisiştii din Chițcanii Vechi.

”Mulțumim mult tuturor participanților și primarilor localităților respective, care au contribuit la delegarea echipelor și organizarea întrecerilor. În raionul nostru tenisul de masă este un sport la fel de agreat de către săteni precum fotbalul”,  a menționat dl Casian. 

Ion Corman, metodist pentru sport la Primăria Ciulucani, unul din arbitrii competiţiei, a spus:

”Odată cu venirea timpului rece, tenisul de masă devine sportul cel mai practicat de către săteni. Iată de ce cred că s-ar cuveni ca aceste competiții să fie organizate cât mai des. Merită toată susţinerea ideea pământeanului nostru, jurnalistul Efim Josanu, care a promovat mişcarea “O masă de tenis pentru școala ta”. La noi aceasta a fost susţintă pe larg. 

Am fost impresionat să văd la aceste competiții atâțea jucători de tenis, dar și promotori ai acestei probe de sport. Înseamnă că inițiativa și-a atins scopul”, a remarcat dl Corman.  

Ion Cernei   

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker