Harta victoriilor civiceSocial

Transparența – instrument cheie pentru creșterea responsabilității autorităților publice locale

AO ”Concordia” implementează din martie curent în s. Inești, raionul Teleneşti proiectul „Transparență și responsabilitate la nivel local”, scopul acestuia fiind monitorizarea resurselor acumulate în bugetul satului și contribuirea la gestionarea lor conform principiului bunei guvernări. 

În primele luni ale realizării proiectului a fost dificil de a obține informații publice de la autoritățile locale, dat fiind declararea stării de urgență cauzată de pandemia de Covid-19.

Primăria Inești nu dispunea de pagină web, activitățile erau coordonate prin telefon, rareori utilizate mijloace de comunicare prin Internet. Informațiile de pe panoul de informare al primăriei nu erau actualizate, unele avize, decizii datau cu 2018 – 2019, doar decizia cu privire la starea exepțională era recentă. 

La solicitarea de informaţii a echipei de monitori-zare privind desfăşurarea consultărilor/audierilor publice la tema aprobării bugetului pentru anii 2019 și 2020, Primăria satului a comunicat că asemenea consultări/audieri n-au avut loc. Chiar și după ce a fost aprobat, bugetul localității n-a devenit accesibil pentru cetăţeni, nefiind plasat nici pe panoul de informare al primăriei.

Deciziile Consiliului Local și dispozițiile primarului puteau fi găsite doar în Registrul de Stat al actelor locale (https://actelocale.gov.md/), însă bugetul este un document complex şi nu poate fi înţeles de publicul larg doar din decizia Consiliului, fără o descriere generală sau o notă informativă cu explicaţiile care se impun. De remarcat că Primăria n-a informat populația nici despre executarea bugetului localității, inclusiv a fondului de rezervă. 

Echipa AO ”Concordia” a realizat în cadrul proiectului un sondaj în rândul locuitorilor satului Inești, rezultatele căruia arată că o parte importantă din respondenți nu cunosc deloc despre drepturile lor ce ţin de participarea la luarea deciziilor, acces la informaţii şi de petiţionare, iar necunoscându-le, nu le pot valorifica și apăra. În opinia respondenților, cele mai netransparente instituţii sunt Consiliul Local, serviciul social, primăria şi poliţia.

Respondenții nu află despre activitatea autorităților publice din prima sursă ci, de obicei, din discuţiile cu vecinii şi rudele. Panourile de informare ale APL, Internetul sunt utilizate drept sursă de informare de puțini respondenți, inclusiv din cauza neactualizării datelor de către autoritățile locale.

Doar 3 % din respondenți au spus că în 2019 în localitate au avut loc dezbateri/audieri publice pe probleme de importanţă deosebită pentru localitate, în timp ce 18 % susțin că ele n-au avut loc, iar 79 %  nu ştiu nimic despre aceasta. Din propria experiență a monitorilor AO ”Concordia”, asemenea dezbateri/audieri publice n-au avut loc, chiar dacă a fost solicitată organizarea lor.

O parte infimă din respondenţi – 3 % consideră că populaţia din localitate participă la luarea deciziilor, puțin peste jumătate – 52% sunt de părere că nu participă şi 45% din respondenţi nu ştiu care este situaţia. Printre principalele cauze ale neparticipării în procesul decizional respondenții invocă faptul că APL nu organizează asemenea activităţi, că populaţia este pasivă, dezamăgită de activitatea autorităţilor locale, autorităţile nu iau în considerare propunerile populaţiei.

În cadrul realizării pro-iectului, urmare solicitărilor insistente ale monitorilor AO ”Concordia” în adresa Primăriei de a aduce la cunostința publicului informații importante despre activitatea autorităților locale, situația se schimbă în bine. Primarul localității a luat act de rezultatele sondajului în rândul locuitorilor din Inești, angajații autorităților locale și locuitorii din s. Inești au fost informați despre prevederile legale ce țin de accesul la informații, transparența decizională și somați să le aplice în practică. 

Primarul localității, fiind la primul mandat, a dat curs mai multor inițiative: a creat un parteneriat cu primarii vecini pentru soluționarea problemelor din sat; se consultă cu societatea civilă, cetățenii, implicându-se în diferite proiecte; a susținut crearea unui grup de locuitori care comunică prin Viber (160 persoane) în diverse chestiuni ce țin de activitatea APL, pentru a fi la curent vis-a-vis de tot ce se întâmplă în sat. 

Recent, în cadrul proiec-tului AO ”Concordia”, cu susținerea Transparency International – Moldova a fost creată pagina web a Primăriei Inești (www.inesti.net), autoritatea locală urmând să asigure actualizarea continuă a datelor de pe pagina web, în special a celor ce țin de activitatea primarului și a Consiliului Local.

Sporirea transparenței autorităților publice din s. Inești și creșterea participării cetățenilor la luarea deciziilor pot conduce la o mai bună apropiere dintre autorităţi și cetățeni, la responsabilizarea autorităților, creșterea calității serviciilor publice și, respectiv, la îmbunătățirea vieții oamenilor și creșterea încrederii acestora în autoritățile locale. 

Eugenia Roşca, preşedinta AO „Concordia”

Acest articol a fost realizat de AO Concordia în cadrul proiectului “Transparenţă şi responsabilitate la nivel local”, componentă a proiectului ”Consolidarea statului democratic de drept în Republica Moldova, contribuţia societăţii civile” cu suportul financiar al Ambasadei  Ţărilor de Jos (programul de granturi mici al  Transparency International – Moldova).

Captură de ecran din 2020 10 10 la 12.40
Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker