Evenimente

”Draghiștea” în ospeție la elevii din Țânțăreni

Patru jurnalişti şi scriitori: Tudor Țopa, Constantin Dragomir, Grigore Dragan și Ion Popa-Pădure, reprezentând Fundația ”Draghiștea”, au fost săptămâna trecută în vizită la elevii Gimnaziului Țânțăreni. Eu le-au adus multe cărți şi şi-au împărtăşit cu profesorii şi elevii planurile de creație.

Copiii s-au distrat, au învăţat noipoezioare şi ghicitori, în cadrul unor activităţi interactive dirijate de către poetul Costantin Dragomir. Ion Popa–Pădure a vorbit despre activitatea fructuoasă a Fundației ”Draghiștea”, care prevede să scoată în anul curent de sub tipar al XV-lea volum al enciclopediei ”Localitățile Moldovei”.

Iar patriarhul jurnalisticii moldoveneşti, scriitorul Tudor Țopa, autor al 70 de cărți de publicistică şi proză documentară, inclusiv al eseului despre satul Țânțăreni din volumul XV al enciclopediei, a relatat: ”Acum 70 de ani am scris primul articol la revista ”Scânteia leninistă”. Atunci învăţam la școala medie din Telenești. Directorul Ivan Canicovschi, un pedagog extraordinar, care ulterior a devenit Erou al Muncii Socialiste, a citit articolul în fața careului elevilor, îndemnându-mă să mai scriu. Fac acest lucru de șapte decenii, am vizitat 26 de țări, am scris cronica acestei palme de pământ și, cât mă va ține pe pământ Cel de Sus, voi continua să scriu”.

Ludmila Stoica, directoarea gimnaziului afirmă că a fost impresionată de faptul cum elevii sorbeau fiecare cuvânt al oaspeţilor. „În situația când trebuie să demarăm un al doilea proces de Renaștere  Națională, cred că tonul trebuie să-l dea tot scriitorii, jurnaliștii, oamenii de cultură, care întotdeauna au fost primii și cei mai consecvenţi militanți pentru cauza națională”, a remarcat directoarea.

Evenimentul a culminat cu o memorabilă şedinţă de autografe, care le va aminti copiilor şi peste ani de această întâlnire interesantă.

 

Ion Cernei

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker