Electorala 2020Politic

Votarea pentru persoanele cu dizabilități: ce soluții există în condiții de accesibilitate redusă a clădirilor

Fiind amplasate în școli, case de cultură sau alte edificii cu trepte la intrare, cele mai multe secții de votare vor fi și de această dată greu accesibile pentru persoanele în scaun rulant sau cu dificultăți locomotorii.

Ludmila Iachim min
Ludmila Iachim: ”Tinerii cu dizabilități trebuie capacitați și încurajați să devină cetățeni activi” 
Foto: Facebook

Asta poate descuraja persoanele cu dizabilități să vină la vot. Cu toate acestea, reprezentanții ONG-urilor din domeniu le recomandă persoanelor cu nevoi speciale să consulte harta accesibilității, întocmită la scrutinul din anul trecut cu ajutorul PNUD Moldova, pentru a se orienta unde este cea mai apropiată secție cu pantă de acces și să meargă acolo.

Urna mobilă este și ea o soluție, însă votarea în secție este și un element de integrare în societate a acestor persoane, mai spun specialiștii.  

„Din cauza lipsei pantei de acces în secția mea, am fost nevoită să-mi iau talon pentru a vota în altă parte” 

”Din experiența proprie pot să vă spun că accesul fizic este o problemă majoră, ceea ce ne împiedică să ne simțim liberi și independenți în deplasare. Și da, este o primă barieră în exercitarea dreptului la vot. De exemplu, anul acesta, pentru a merge să votez, am fost pusă în situația să merg la secția de votare unde sunt cu reședința ca să-mi iau talonul care îmi va permite să votez în orice altă secție de votare.

Săptămâna aceasta am mers și am ridicat talonul. Am analizat cu colegii care secție de votare este mai aproape de mine și accesibilă, și astfel voi putea liber să merg să votez” – este mărturisirea Ludmilei Iachim, directoare executivă a organizației „Motivație”, care apără drepturile persoanelor cu dizabilități. Ludmila se deplasează cu ajutorul unui scaun rulant. 

Pentru că această problemă, a accesibilității, nu poate fi rezolvată rapid, de vreme ce clădirile nu au fost proiectate corespunzător din start, L. Iachim spune că soluția la îndemână este acum ca persoanele cu dizabilități să meargă acolo unde există acces.

„Avem incluse pe harta accesibilității situația și rezultatele evaluării a cel puțin 612 secții de votare. Astfel, putem să ne facem o imagine unde putem merge să votăm. O altă soluție este oferirea de transport accesibil pentru persoanele care nu își pot permite servicii de taxi.

Noi, ca organizație, am fost implicați anterior în oferirea serviciilor de transport accesibil pentru persoanele utilizatoare de scaun rulant în perioada alegerilor. Soluția de viitor este ca autoritățile treptat să întreprindă măsuri de eliminare a barierelor arhitecturale ce împiedică și discriminează un număr mare de persoane în exercitarea dreptului la vot”, explică Ludmila Iachim.

Harta accesibilității  (www.md.undp.org) la care s-a referit Ludmila Iachim a fost elaborată anul trecut de un grup de experți cu sprijinul PNUD Moldova, care a evaluat 612 clădiri, care reprezintă 30% din spațiile publice unde de obicei sunt organizate secții de votare. Studiul a arătat că din totalul de 612 secții evaluate doar 6 erau accesibile, 174 – parțial accesibile și 432 – inaccesibile. 

Urna de vot mobilă, una dintre soluții

Pentru cei care nu sunt în stare să ajungă la secție din cauza stării de sănătate, există soluția solicitării urnei mobile, chiar dacă apărătorii drepturilor persoanelor cu dizabilități susțin că această modalitate ar fi depășită.

Comisia Electorală Centrală (CEC) și Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică au anunțat că, pe lângă persoanele cu dizabilități, și alegătorii cu suspecție la COVID-19, cei care se află în izolare sau chiar persoanele cu coronavirus pot solicita urna de vot mobilă la domiciliu.

Pot face acest lucru, prin depunerea unei cereri în scris la biroul electoral din localitate, pe durata a două săptămâni înainte de 1 noiembrie, sau chiar în ziua scrutinului, până la ora 15.00. Cei cu simptome de boală vor putea vota și la secție, dacă vor veni după ora 15.00, însă le va fi asigurat un „coridor verde”, apoi spațiul va fi dezinfectat. 

Accesul în secțiile de votare va fi permis doar cu mască. Birourile electorale le vor da măști alegătorilor. Pentru asta CEC a anunțat că a achiziționat 3 milioane de măști.

Vitalie Meșter: Ar trebui găsite și alte modalități de asigurare a dreptului la vot decât urna mobilă și ajutorul unei persoane de încredere”

 Vitalie Meșter, director executiv al Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD), spune că solicitarea urnei mobile la domiciliu este un drept al persoanei cu dizabilități, și nu o obligație a acesteia să voteze anume așa: „Sunt două metode pe care le aplică CEC – urna mobilă și permisiunea de a vota fiind însoțit/ă de o persoană de încredere. Noi am fost martori odată când a venit persoana nevăzătoare fără însoțitor, a solicitat plic-trafaret, nu era așa ceva.

Președintele comisiei a cerut să ia pe cineva din sală sau din observatori să intre în cabină și să ajute persoana să pună ștampila. Aici se pot întâmpla abuzuri. Asta vorbește despre faptul că instrumentele sau așa-numitele acomodări pe care le prevede Codul Electoral nu sunt pe deplin dezvoltate și nu corespund tratatelor internaționale la care R. Moldova este parte”. 

De aceea, consideră V. Meșter, ar trebui de insistat în continuare ca autoritățile să amplaseze secțiile de vot în spații accesibile persoanelor cu dizabilități, dar și pe diversificarea opțiunilor de exercitare a dreptului la vot.

Dar, chiar și în aceste condiții, directorul executiv al CDPD încurajează persoanele cu dizabilități să vină la votare: „Este o șansă care apare o dată la 4 ani, de asta trebuie să ne mobilizăm, pentru a ne exercita atât dreptul, cât și a ne onora obligația de cetățean”. 

Lipsa accesibilității nu e un motiv pentru a sta acasă 

Am întrebat-o pe L. Iachim, care obișnuiește să voteze la toate alegerile, ce le-ar spune tinerilor care ar putea ezita, mai cu seamă la acest scrutin „pandemic”, să meargă la vot. ”În primul rând, grupurile trebuie informate despre importanța, necesitatea și consecințele neexercitării dreptului la vot.

În al doilea rând, totuși tinerii cu dizabilități trebuie capacitați și încurajați să devină cetățeni activi, cu spirit civic, trebuie învățați să se exprime în public, să poată să enunțe corect necesitățile și problemele cu care se confruntă zilnic. Aceste lucruri se întâmplă treptat, în oameni trebuie să investim și să educăm de mici participarea în comunitatea sa în vederea schimbării spre bine a lucrurilor”, a conchis aceasta. 

Viorica Zaharia, Asociația Presei Independente (API)

Acest articol este editat cu sprijinul Asociației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorului și nu reflectă neapărat poziția Asociației Promo-LEX și USAID.

a2 1
Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker