Harta victoriilor civiceSocial

Grupul “Activ”, o echipă de tineri creativi şi responsabili

În vara anului curent, când pandemia de Covid-19 impunea restricții de socializare, iar din această cauză mulți tineri s-au reîntors la baștină și au rămas în localitate pe parcursul întregii veri, voluntarii grupului “Activ“ din comuna Pepeni, Sângerei, au susţinut ideea de a organiza vizionarea filmelor în aer liber. 

Vizionările sunt organizate de două ori pe săptămână: miercuri și sâmbătă. Anunțul este postat din timp pe rețelele sociale, pentru ca publicul să-și aleagă filmul preferat. “Cinematograful“ a fost improvizat pe stadion, ca să poată participa cât mai multă lume, fiind păstrată distanța socială.

 Trecătorii se opresc să vadă ce se difuzează, iar tinerii se străduie să-şi termine activităţile cotidiene până la ora când este anunţat filmul şi să se alăture. Intrarea este gratuită, însă cine dorește donează pentru dezvoltarea grupului, ca echipa să-și poată achiziționa proiectorul și boxa proprii.

Este o experiență extraordinară pentru voluntari şi consăteni. Singura dificultate cu care ne confruntăm de fiecare dată este alegerea filmului. Ea necesită mai mult timp decât toată pregătirea tehnică. Oamenii au gusturi diferite și trebuie să alegem un film echilibrat, care să fie înțeles de majoritatea spectatorilor”, spune activistul civic Eugen Petraru. El mai adaugă că această inițiativă a apărut pe fundalul lipsei condițiilor de agrement în comună în perioada de pandemie.

Oamenii vor ceva nou și de fiecare dată avem un număr tot mai mare de spectatori. Vom continua să organizăm proiecții gratuite de film pentru lumea din zona noastră, iar acest lucru va dilua întrucâtva monotonia și va oferi consătenilor posibilitatea de a se bucura de timpul liber”, mai spune Eugen.

Liceanul Ilie Miron ne-a relatat că filmele vizionate în aer liber nu se compară cu ceea ce se făcea anterior: ”În timpul filmului se creează o atmosferă senzațională – prietenii care-ți sunt alături, ecranul mare și cerul înstelat alcătuiesc momente speciale, de neuitat”, spune Ilie.

Grupul civic “Activ” a fost creat cu un an în urmă, dar s-a făcut deja remarcat prin activitățile sale. Au fost organizate maratoane cu bicicletele, activități de salubrizare în mai multe regiuni ale comunei ş.a.

Tinerii s-au atașat de grup și activitățile lui. ”Unele dintre cele mai frumoase clipe petrecute în această vară au fost cele în cadrul grupului ”Activ”, spune liceana Adelina Tronciu. Potrivit Adelinei, echipa se bazează pe astfel de principii precum transparența și activitatea în folosul comunității. Tinerii doresc să-și petreacă timpul cât mai util, să contribuie ca localitatea să devină cât mai curată, iar comunitatea – cât mai sănătoasă.

”Ca membră activă, pot spune că grupul nostru reprezintă vocea tinerilor din societate, schimbarea care vrem să o vedem în lume și, nu în ultimul rând, incluziune. Aici se recunoaște și se respectă diversitatea și diferențele dintre noi și părerile noastre.

Într-un timp scurt, am reușit să creăm un mediu confortabil pentru comunicare, dezvoltare multilaterală, membrii se comportă unul faţă de altul, dar şi vizavi de comunitate cu respect și cu responsabilitate.

Mă bucur că sunt membră a grupului “Activ” pentru că în colectiv domină încrederea și empatia, am cunoscut multe persoane cu istorii de viață care mă inspiră, mă ajută să mă dezvolt și să contribui la soluționarea problemelor din comunitatea mea”, afirmă Adelina.

Adriana Petrari

Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close