Social

Enigma Răspopenilor

“O parte din săteni au nimerit în robie și au fost vânduți în bazarurile Constantinopolului cu prețul de la 2 până la 7 galbeni”, mărturisesc documentele. Răspopenenii de azi până nu demult nici nu au ştiut că iniţial vatra satului s-a aflat în altă parte.

 

Vatra Răspopenilor inițial s-a aflat lângă… Pistruieni

În vara anului 2015 am participat la o expediție etnografică organizată la Pistruieni, baștina sa, de către regretatul profesor universitar, istoricul Anton Moraru. Atunci am aflat o mulțime de lucruri interesante despre istoria acestei localități și meleagul nostru. Am poposit în cătunul Moara, unde se mai păstrează gospodării vechi de circa 100 de ani, dar  și rămășițele unei mori de apă cu turbina fabricată în Austro-Ungaria de atunci. Pe malul Răutului, în locul unde se deschide Peștera Turcului, o cavernă în piatră nestudiată încă, dincolo de Răut, atrage atenția o stână și o fântână cu cumpănă. Solul de pe terenul respectiv este amestecat cu multă piatră, dovadă că acolo cândva s-ar fi aflat o așezare. Profesorul a confirmat:

”Este prima vatră a satului Răspopeni. Aici locuiau vreo 10 familii. Odată, speriate de năvălirea tătarilor, acestea s-au mutat la 12 kilometri mai la nord, unde se află și astăzi. Despre asta a scris profesorul ieșean Leon Moga în revista ”Documente basarabene”, apărută la Iași în 1938”, mi-a spus dl Moraru.

Prevedeam să revenim ulterior la această vatră, dar profesorul Anton Moraru s-a stins fulgerător din viață. Nu demult însă m-am întâlnit cu Valeriu Capsâzu, dr. habilitat în economie, nepot al lui Anton Moraru, și am luat vorbă despre Răspopeni:

”Nu putea unchiul să lase pată albă pe acest episod istoric! Citiți cu atenție monografia lui ”Istoria satului Pistruieni”, mi-a spus dl Capsâzu.

 Într-adevăr, în monografia apărută în 2011 profesorul a dedicat mai multe pagini istoriei Răspopenilor. Dumnealui se referă (cu trimitere la Leon Moga) la două mărtirii hotarnice, de la 27 octombrie și 13 noiembrie 1796, unde se pomenește despre moșia medelnicerului Carpu, care stăpânea moșia Pistruienilor. În prima mărturie se arată că seliștea veche este așezată mai sus de moșia Ordășei și mai jos de satul Prodănești. Această seliște, unde stolnicul Ioan Carpu avea și moară, se numea înainte de 1796 Prodănești. Dar acei care au mărturisit (Dumitrașcu, Pavel şi Timofei Cuculescu, Ioniță Stahe, Maftei Temercan și alții, toți din ”Urdășei”) au subliniat că ”această seliște am apucat din moșii și părinții noștri că se numește Răspopeni… Pe vremea când tătarii au robit Heciul au căzut în robie și oamenii aceștea”, adică din Răspopeni. ”Și de atunci și până când domnul stolnic a adus hotarnici și au cuprins cu stăpânire moșia Răspopenilor sub nume de Prodănești oameni pe dânsa nu au mai locuit”.

A doua mărturie hotarnică publicată de Leon Moga arată cu exactitate locul unde a fost cândva vatra inițială a Răspopenilor. În acel an 1490 (era vremea domniei lui Ștefan cel Mare) satul a fost supus invaziei tătarilor. O legendă spune: când spahiul tătarilor a intrat călare în biserică, lumânările au început să ardă și mai tare, din care cauză căpetenia tătărască a fost nevoită să iasă din lăcaș. După ce a fost ucis vornicul Chirilă, sătenii au plecat în noapte pe fundul râpei, aflată alături de așezare, mergând cale de 12 km spre nord, unde era pământ ”slobod”, statornicindu-se acolo unde se află și până azi.

Vizavi de enigma cu Răspopenii de pe Răut, mi-am amintit de o altă situație curioasă, pe care am trăit-o înainte de a afla despre ruinile de care pomeneam la început. Prin 2012 am trecut cu profesorul Anton Moraru pe la primăria Ordășei, unde avea loc ședința Consiliului Local. Profesorul le-a propus consilierilor să scrie o monografie despre localitate. Dar consilierii au refuzat.

”Îmi dau seama de ce nu se vrea. Pământurile Ordășeiului se întind până sub coasta satului Prodănești, cotele de pământ de care au beneficiat localnicii de aici sunt a câte 4,5 hectare de persoană, pe când în alte sate abea ajung la 1,5 hectare. Pentru cineva istoria este o știință incomodă, periculoasă chiar. Dacă se găsește vreun jurist mai îndrăzneț și arată la judecată vreun act cu peceți care  demonstrează că o parte din pământ de fapt aparține altei localități, ce faci? Așa că temerea vecinilor noștri poate fi înțeleasă”, spunea atunci regretatul profesor Anton Moraru.

Apropo, satul Ordășei nici azi nu are o istorie scrisă a localității…  

 

Răspopenii-de-Jos, file de istore dramatică  

Nicolae Gonța, primarul de Răspopeni mi-a spus că ipoteza invocată de profesorul Moraru este interesantă și mi-a făcut cunoștință cu Valeriu Cepraga, istoric, autorul monografiei ”Istoria satului Răspopeni”. Iată ce ne-a relatat dumnealui:                     

”În perioada primei atestări documentare a satului Răspopeni, hotarele acestuia se întindeau pe un teritoriu vast, incluzând în afara celui actual și teritoriul ce coboară din culmea dealului Vlădeni până în valea râului Răut, acest teritoriu fiind denumit de noi, în conformitate cu amplasarea sa geografică, Răspopenii-de-Jos.

După moar-tea întemeie-torului satului Răspopeni, Fiodor Răspop, această moșie trece în stăpânirea fiului său, Vascan, apoi a fiicei lui Vascan, Milea. La începutul sec. XVII proprietară a acestei moșii era Drăgălina Vascuneasa, nepoata Milei, strănepoata lui Vascan şi răs-strănepoata lui Feodor Răspop.

Ajunsă la o vârstă înaintată, Drăgălina Vasculeasa, la 22 aprilie 1640, va dărui Răspopenii-de-Jos lui Ștefan Cărcos, care, după toate probabilităţile, era o rudă a sa.

Dacă la 22 aprilie 1640 Ştefan Cărcos primește ca danie această moșie, apoi exact peste nouă luni îl întâlnim într-un proces de judecată cu nepoții Pistruiului (întemeietorul satului Pistruieni), în fața domnitorului Vasile Lupu. Procesul a fost pierdut de Pistruieni, întrucât aceștea înaintaseră acte false.

Ulterior, timp de un secol și jumătate, nu se găsesc atestări documentare asupra acestei moșii. În anul 1796 apare o mărturie hotarnică întocmită din porunca domnitorului Grigore Alexandru Ghica. Din textul hotărârii desprindem un enunț ce relevă cea mai mare tragedie care se abătuse asupra acestei moşii: “Și în vremea celorlalți moscali au fost și slobozie pe dânsa pe vremea când tătarii au robit Herciul au căzut în robie și oamenii aceştia… Şi de atunci oamenii pe dânsa n-au mai locuit”, afirmă această mărturie.

La sfârșitul sec. XVIII proprietara acestei moșii, Casandra Botean își scrie testamentul. Conform acestuia, moșia intră în posesia fiilor săi, Vasile şi Iordache.

La 10 septembrie 1804 are loc hotărnicia acestei moșii, aflată deja în proprietatea mănăstirii Bărboieni. Ceva mai târziu, la 6 noiembrie 1813, are loc divizarea moșiei Răspopenii-de-Jos în două jumătăți, cea de Jos şi cea de Sus. Răspopenii-de-Sus aparțineau paharnicului Ivan Russo, iar partea de Jos – mănăstirii Bărboieni.

În octombrie1823 are loc unirea părții de jos a moșiei, aflată în proprietatea mănăstirii Bărboieni, cu o parte din moșia satului Ordășei, aflată în posesia aceleiaşi mănăstiri. Moșia Răspopenii-de-Jos, unită cu moșia Ordăşei va fi cunoscută de acum înainte drept moșia Răspopeni-Ordășei.

După unirea Basarabiei cu România, în urma Reformei Agrare de la 1923, din contul acestei moşii au fost împroprietăriţi ţăranii satelor Ordăşei, Chipeșca, Prodănești și Pistruieni. Astfel, se pierd în negura vremilor Răspopenii-de-Jos și atâtea pagini de istorie”, afirmă Valeriu Cepraga.

Dumnealui mai spune că, până în anul 2011, când a apărut monografia “Raspopeni. Istoria satului”, nimeni din locuitorii baștinii sale  nu au știut de existenţa satului dispărut:

”Am descoperit în arhivă mai multe documente istorice despre aflarea noastră pe malul stâng al Răutului, ceva mai în amonte de locul unde se află Ordășeii de astăzi. Remarc de asemenea că pământurile în cauză au fost în proprietatea unor boieri, care au lăsat în arhive o mulțime de documente vizând transmiterea prin moștenire, vânzarea, etc. Strămutarea răspopenenilor noștri la locul unde ne aflăm a mai fost silită de faptul că o parte din săteni au nimerit în robie și au fost vânduți în bazarurile Constantinopolului cu prețul de la 2 până la 7 galbeni, iar cei rămaşi au migrat, întemeind altă vatră. Cu regret, acest tronson al istoriei Răspopenilor a fost primit cam cu scepticism de istoricii localității de până la noi, dar trebuie de spus că arhivele păstrează încă multe taine. Faptul că regretatul profesor Anton Moraru a amintit despre istoria comună a baștinilor noastre ne dovedește că Răspopenii pe Răut nu sunt doar o ipoteză, dar o probă de adevăr istoric. Cred că vom mai reveni asupra acestui episod interesant”, a remarcat istoricul Valeriu Cepraga, care intenţionează să scoată de sub tipar şi o lucrare întitulată “Răspopenii-de-Jos şi Vlădeni – istoria a două sate dispărute”.

Ion Cernei

                                     

                    

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close