Social

Cum vede lumea procesul de prevenire şi combatere a corupţiei

Câteva concluzii după implementarea de către AO “Concordia” în parteneriat cu săptămânalul CUVÂNTUL a subproiectului “Corupţia ne priveşte pe toţi”, componentă a proiectului “Transparenţa şi responsabilitatea autorităţilor publice prin activităţi comune ale mass-media şi ONG-urilor locale/regionale“, gestionat de Centrul CONTACT.

Pe parcursul a 10 luni au fost realizate mai multe activităţi. În continuare vreau să mă refer la esenţa câtorva dintre acestea.

 

Chestionarea populaţiei

Cei o sută de intervievaţi prin intermediul unui chestionar, dar şi participanţii la cafenelele publice, autorii reclamaţiilor depuse în boxa instalată în clădirea Consiliului Raional Teleneşti au dezvăluit mai multe cazuri de lipsă de integritate, de iresponsabilitate şi neglijenţă în serviciu, conturând astfel nişte situaţii privind nivelul corupţiei în raion, atitudinea societăţii faţă de fenomenul dat, activitatea autorităţilor şi organelor de resort cât priveşte prevenirea şi combaterea corupţiei, cumătrismului, conflictelor de interese, etc.

Analizând răspunsurile la întrebările din chestionar am constatat, că din 100 de respondenţi doar 41 cunosc într-o măsură oarecare legislația cu privire la posibilităţile şi importanţa implicării populaţiei în procesul decizional, fapt ce explică într-un fel pasivitatea, indiferenţa unei părţi solide a societăţii vizavi de guvernarea locală. 60 la sută din respondenţi sunt nemulţumiţi de achiziţiile publice, de procedura de obţinere a autorizației de construcţie, certificatului de urbanism, autorizației de funcționare. 37 la sută din intervievaţi s-au pronunţat  pentru aplicarea unui sistem bine chibzuit de evaluare a personalului autorităţilor publice bazat pe competenţă şi integritatea oamenilor, iar 27 la sută sunt de părerea că în instituţiile publice trebuie instituit auditul intern.

 

Dezbaterile publice

Una dintre cele mai eficiente acţiuni realizate în cadrul proiectului pare  a fi sesiunea de dezba-teri publice cu participarea reprezentanţilor APL, sectorului asociativ, agenţilor economici, populaţiei. Pentru că discuţiile au fost pline de conţinut, participanţii au venit cu multe idei, sugestii interesante, concrete.

De exemplu, Mariana  Balan, specialistă principală  în cadrul Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei (DASPF) a fost de părerea, că în Legea nr. 133 din 13 august 2008 se cer a fi operate modificări prin care să fie stipulată condiţia ca beneficiarul de ajutor social să efectueze, în dependenţă de suma primită și de numărul persoanelor apte de muncă din familie, anumite lucrări de folos comunitar. De asemenea, în opinia dnei Balan, ar trebui să fie determinat segmentul de timp în care familia poate beneficia de ajutor social, perioadă în care res-pectiva trebuie să depășească starea de dificultate. Pentru a putea verifica informaţiile solicitanţilor de ajutor social, colaboratorii DASPF ar fi bine să aibă acces la diverse baze de date, de exemplu despre deplasarea peste hotare a  persoanelor, familiile cărora beneficiază de ajutor social.

Cât priveşte protecția copilului, colaboratorii DASPF Telenești consideră că în Codul Familiei ar trebui să fie prevăzută tragerea la răspundere a părinților care se eschivează de la îndeplinirea obligațiunilor părintești; persoanele decăzute din drepturile părinteşti să fie impuse să plătească pensie alimentară copiilor şi plăţile pentru întreţinerea copiilor în instituţii de plasament.

Marian Beiu, arhitectul raionului s-a pronunţat pentru urgentarea deschiderii Ghişeului Unic, fapt care ar contribui esenţial la simplificarea relaţiilor dintre autorităţi şi cetăţenii care au nevoie de anumite acte permisive.

Ludmila Darii, şefa Direcţiei Finanţe este de părerea că autorităţile locale ar avea nevoie de o unitate de audit intern, inclusă în statele oficiale de personal şi care să activeze independent.

O atenţie deosebită s-a acordat achiziţiilor publice, domeniul cel mai mult afectat de rugina corupţiei. Viorica Zara, specialistă pentru achiziţii publice la Executivul Raional Teleneşti a remarcat, că autorităţile contractante, membrii grupurilor de lucru au nevoie de mai multă instruire în acest domeniu. “Modificările din Legea cu privire la achiziţiile publice au un caracter mai mult cosmetic. Faptul că reprezentanţii ONG-urilor pot să participe la licitaţii sau la şedinţele grupurilor de lucru nu sunt o soluţie eficientă pentru prevenirea şi combaterea actelor de corupţie. De cele mai multe ori dosarele se întocmesc corect, dar în procesul achiziţiilor se fac abuzuri şi fărădelegi care de cele mai multe ori trec neobservate şi nesancţionate, a fost de părere dna Zara.

Vizavi de gradul înalt de vulnerabilitate la corupţie în educaţie, Eugenia Ioxa, şefa Direcţiei Educaţie a menţionat, că autorităţie din raion întreprind măsuri privind dezrădăcinarea acestui flagel. “La moment în raion au rămas doar 10 Asociaţii ale Părinţilor şi Pedagogilor, care sunt atenţionate să nu comită încălcări”, a concretizat dna Ioxa.

Participanţii la aceste activităţi au ajuns la concluzia că nu se va reuşi eliminarea corupţiei şi indiferenţei fără implicarea personală a fiecărui cetăţean în acest proces. A adopta legi bune e puţin. Pentru ca acestea să dea efectul dorit mai este nevoie, mai ales în autorităţile  publice, de oameni integri, activi, competenţi. Şi de schimbarea mentalităţii populaţiei, eliminarea practicilor nocive.

În imagine: O discuţie aprinsă în cadrul dezbaterilor a trezit înscenarea-pamflet prezentată de elevii de la Liceul “Lucian Blaga” ilustrând situaţii de la sedinţele unor consilii locale unde se produc acte de corupţie. 

 

 

Veaceslav Rosca, coordonator de proiect

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close