
Doi deputați Pro Moldova își anunță susținerea la alegerile prezidențiale pentru Violeta Ivanov
Doi deputați Pro Moldova își anunță susținerea la alegerile prezidențiale pentru candidata Partidului Șor, Violeta Ivanov.
Este vorba despre Corneliu Padnevici și de Gheorghe Brașovschi.
„În condițiile în care guvernarea a călcat în picioare expresia voinței a mii de oameni și l-a eliminat ilegal pe Andrian Candu, candidatul Partidului Pro Moldova din cursa prezidențială, trebuie să aleg dintre concurenții rămași. Opțiunea mea este pentru candidatul pe care îl cunosc personal, de capacitățile căruia sunt sigur și am avut ocazia să mă conving de faptul că pune preț pe fapte. Am decis că voi vota pentru doamna Violeta Ivanov. Voi susține candidatul pe care îl cunosc bine”, a scris pe Facebook Corneliu Padnevici.
Aceeași idee a fost susținută și de Gheorghe Brașovschi. „Ar fi păcat ca voturile alegătorilor de bună credință să fie irosite. Consider că d-na Ivanov are calitățile necesare, este un bun profesionist și o voi susține la alegerile din 1 Noiembrie 2020”, a scris alesul.
Alegerile prezidențiale se vor desfășura pe 1 noiembrie. În cursă au fost înregistrați 8 candidați.