Politic

Să analizăm greşelile Dreptei şi să tragem concluzii

Să analizăm greşelile Dreptei şi să tragem concluzii

Mişcarea de eliberare naţională din anii ’80-’90 ai secolului trecut, condusă de intelectualitatea noastră, trecută prin ciur şi dârmon pe timpul regimului totalitar, a dat naştere Frontului Popular – o mişcare progresistă, care şi-a propus obiectivele: renaşterea şi fortificarea societăţii civile, lichidarea sistemului administrativ de comandă, descentralizarea economiei, promovarea culturii naţionale, distribuirea operelor scriitorilor clasici, interzise de dictatura comunistă etc. 

Forţa motrice a mişcării democratice a constituit-o Uniunea Scriitorilor, în jurul căreia s-a unit nu numai intelectualitatea, ci întreaga societate dornică de libertate. Un scop bine determinat era şi de a promova în Sovietul Suprem al URSS (martie, 1989) o serie de personalităţi cu vederi naţionale şi democratice. 

Victoria principală pe care ne-a adus-o această mişcare a fost revenirea la alfabetul latin, acordarea limbii române statutul de limbă de stat, pentru care suntem foarte recunoscători. Frontul Popular a organizat şi a dirijat mitingurile şi demonstraţiile de protest contra cenzurii de stat dirijate de nomenclatura comunistă, care activa sub lozinca cine nu e cu noi – e împotriva noastră!  

Un obiectiv important al FPM (Frontului Popular din Moldova) era şi desfiinţarea KGB-ului, care avea agenţi sub acoperire peste tot. În aceste condiţii era foarte dificil să lupţi cu cei de la putere. Şi totuşi, trebuie să ne mândrim cu cei care au riscat, uneori cu viaţa, şi au mobilizat societatea într-o luptă paşnică, pentru a-şi atinge scopul. 

Ţinem să menţionăm că la insistenţa societăţii, Frontul Popular a organizat primele alegeri libere şi corecte în Primul Parlament (zis Soviet Suprem al RSSM).

În pofida faptului că din cei 379 de deputaţi numai 90 erau din Frontul Popular, ei au putut schimba balanţa, împreună cu o bună parte din fracţiunea Viaţa satului (agrarienii), dând naştere statului Republica Moldova cu toate atributele. Vedeţi că şi cu mijloace mici se pot face lucruri mari. Adică buturuga mică a răsturnat carul mare. 

Dar, după cum bine ştim, serviciile secrete ale Imperiului Răului nu dorm niciodată şi atunci când cuiva îi merge bine, colaboratorilor acestui organ li se face rău şi astfel caută a schimba cursul în favoarea regimului totalitar. Calea cea mai sigură a fost de a-i infiltra în rândurile Frontului Popular pe tinerii comsomolişti cu lozinci democratice, dar şi unioniste. Astfel a luat fiinţă Organizaţia de Tineret a Frontului Popular “Noua Generaţie”. 

Ştim bine că Unirea cu România era agreată de majoritatea populaţiei. Cei care au participat la „Podul de flori” de la Prut ştiu foarte bine ce înseamnă dorul de Mamă.     

 La acel moment, lider al tineretului din Frontul Popular era nimeni altul decât „patriotul” şi „neînfricatul” Iurie Roşca. În loc să păstrăm componenţa conducerii Frontului, care avea o strategie clară, sub presiunea aripei tinere a hotărât să-l transforme în partid cu denumirea PPCD (Partidul Popular Creştin Democrat).

Cine putea să fie împotrivă? Or, poporul nostru este creştin şi îşi doreşte democraţie. Zis şi făcut. A fost organizat Primul Congres, la care au fost înlăturaţi liderii mişcării, înlocuindu-i cu tinerii comsomolişti creştini democraţi ai lui Iu. Roşca. Noul partid, sub lozincile democratice şi unioniste, susţinea forul legislativ în toate acţiunile sale. Legislativul răspundea cu aceeaşi monedă.  

Societatea, nostalgică după schimbare, accepta toate acţiunile tânărului „unionist”. România l-a îmbrăţişat ca pe un frate. Greşeala fatală a liderilor mişcării a fost că ei au început să părăsească partidul, formând alte formaţiuni politice cu aceeaşi doctrină, dar anemice. Puterea a început să slăbească. Dacă cei care au luptat deschis cu regimul rămâneau în partid şi duceau lupta aşa cum au început-o, dându-le peste mâini tinerilor „reformatori” cu mâinile „curate”, poate că nu ajungeam unde suntem. 

Acesta a fost punctul de unde a început dezbinarea Dreptei. 

KGB-ul a aplicat cu brio lozinca dezbină şi condu! Procesul dezbinării continuă până azi.

Acum am ajuns la aceea că am şi pierdut numărul partiduţelor de Dreapta. Pesemne, cineva e interesat  ca ele să fie cât mai multe. Liderii Dreptei, orgolioşi, unul mai deştept decât altul, au început să arunce cu pietre  unul în ograda altuia, iar alegătorul este buimăcit şi nu mai ştie pe cine să creadă şi pe cine nu.

O parte din ei vrea să ne ducă în Europa, numindu-se proeuropeni. Alţii vor să ne unească cu România, numindu-se unionişti (unii dintre ei fiind falşi). Despre care unire cu Ţara-mamă este vorba, când ei între ei nu se pot uni? Dl/tov. Iu. Roşca, tacit, pe la spate, s-a unit cu PCRM (de fapt, el nici nu-l părăsise) şi, sub lozinca unionismului, ne îndrepta triumfal spre totalitarismul imperial. Ca să fie credibil, cu acordul şi permisul comunistului V. Voronin, scotea oastea în stradă prin corturi. El, căţărându-se în copaci, îi dirija pe naivi cu megafonul la gură. 

Această tactică i-a buimăcit şi pe fraţii noştri români, care i-au acordat susţinere. Preşedintele Voronin inducea societatea în eroare, tulburându-i mintea şi spunând că, cică, l-a „divulgat” în public pe Roşca cum că e agent al KGB-ului. Toţi râdeau, nu-i luau vorbele în serios. Cu timpul, am constatat că „gura păcătosului adevăr vorbea”.

Dar… de-acum era târziu. Roşca s-a vândut cu totul, şi-a luat catrafusele şi tot ce-i cădea sub mâna „curată”, a distrus partidul şi a plecat în tabăra estică, de unde a şi venit. „Maurul şi-a făcut treaba, maurul a plecat”. Noi însă am rămas cu ruşinea şi cu buza umflată, adică dezamăgiţi în aşteptările noastre. Membrii partidului au rămas în drum. Nimeni nu pricepea ce se întâmplă.

Rătăciţii de noi, am început să căutăm alt îndrumător. Şi, spre nefericirea noastră, a fost găsit. La orizont a apărut noul-vechiul politician din Primul Parlament, M. Ghimpu, care îl părăsise pe Iu. Roşca, formându-şi un partiduţ de familie  (Partidul Reformei), cu care se chinuia să intre în Parlament, dar fără succes.

L-a ademenit pe Mircea Rusu, preşedintele Partidului Liberal, fost coleg în Primul Parlament, să unească ambele partide, cu denumirea Partidul Liberal, păstrându-şi preşedinţia, Aici au aderat şi cei pe care i-a părăsit I. Roşca. Un pas reuşit.

Completându-şi oastea cu noi membri căliţi în lupta cu stânga răsăriteană, în 2010, M.Ghimpu ia cu asalt Parlamentul. A apărut o fracţiune activă a Dreptei, cu ajutorul căreia intră la guvernare. Ne-am bucurat cu toţii că, în sfârşit, toate forţele Dreptei se vor uni şi vor începe reformele făgăduite în scrutin. 

Trebuie să fim obiectivi şi „să-i dăm Cezarului ce-i a Cezarului”. A deschis arhivele KGB-ului, a declarat 28 iunie Ziua ocupaţiei sovietice; a scos la lumină tragedia deportărilor etc. Dacă continua tot aşa, ar fi avut suport şi, poate, era şi astăzi la guvernare. Poate atrăgeau şi alte partide şi formau un singur partid al Dreptei. N-a fost să fie. El a devenit Om-Partid – dictator.   

Punând mâna pe capitală, prin intermediul nepotului D. Chirtoacă, în loc să facă regulă în municipiu, şi-a aşezat la locuri călduţe neamurile şi prietenii, care, în loc să se apuce de treabă, s-au apucat să se îmbogăţească ilicit. A doua slăbiciune a fost corupţia şi şantajul. Prin şantaj, cel care l-a făcut corupt, l-a tras de partea sa, direcţionându-i activitatea împotriva Partidului Liberal Democrat din Moldova, cel mai mare din Parlament.          

Amintiţi-vă, stimaţi cititori, de camioanele aduse în Piaţa Marii Adunări Naţionale în ziua protestelor, de nedorinţa lui ca Guvernul să fie dat pe mâna       Maiei Sandu.  Straniu lucru – V. Plahotniuc tare o dorea în fruntea guvernului, iar M. Ghimpu – nu! Probabil, serviciile care nu dorm şi-au băgat coada şi i-au făcut festa.

Ca urmare, au apărut încă două partide de Dreapta – Partidul Liberal Reformator (PLR) şi Partidul Unităţii Naţionale (PUN). Nenorocirea cea mare e că nu se poate astâmpăra să-şi caute de bătrâneţe, dar mai bâzâie pe la unele televiziuni, bătând în segmentul Dreptei. Îi place puterea, se lustruieşte pe sine, dar în zadar. Toate eforturile de reanimare a PL-ului nu vor da rezultate. 

Acum, ce se întâmplă în scrutinul prezidenţial din 2020 este o mare tragedie a Dreptei noastre zbuciumate şi neascultătoare. Oare cât o să mai dureze acest calvar? E necesar de creat un partid unic de Dreapta, cu o doctrină clară de integrare europeană, fie prin România, fie ca a doua ţară românească. Acest lucru e posibil numai dacă ai majoritatea în Parlament. Cu un sfert de deputaţi vom fi veşnic în opoziţie sau opoziţia va dispărea cu totul, aşa cum ea nu există în Duma Federaţiei Ruse şi în Parlamentul Belorusiei. 

Fărâmiţarea Dreptei este încurajată de către cei care astăzi guvernează. Vedeţi cât de rapid sunt înregistrate partiduţele Dreptei atât la Ministerul Justiţiei, cât şi la CEC, ca să se poată autodistruge fără amestecul din afară? Vedeţi, stimaţi cititori, cum i-au direcţionat pe eşichierul Dreptei pe Usatâi, Şor şi Pro-Moldova, pentru a-i diminua capacitatea de muncă, activitatea? Aceşti trimişi n-o să ia niciun vot de la socialişti. 

Încă o pacoste pe capul Dreptei – boala liderismului. Toţi preşedinţii aşchiilor Dreptei se văd lideri. Însă nu e chiar aşa. Pe lider îl creează opinia publică, dar nu persoana în cauză, care îşi fracturează coşul pieptului lăudându-se pe sine, criticându-l pe aproapele său. Apariţia liderului este un fenomen de care e necesar să ţinem cont şi să folosim momentul. Ştim că mulţi dintre ei nu sunt de acord, dar aşa e.  

E timpul, măcar în al 12-lea ceas, să analizăm greşelile pe care le-a făcut Dreapta de-a lungul ultimelor trei decenii, să adunăm pietrele aruncate unul împotriva altuia, să ne unim forţele pentru binele poporului. Compromisul e arma înţeleptului, el îţi ridică autoritatea. Orgoliul te coboară. Treziţi-vă, fraţilor! Uniţi-vă! Ascultaţi vocea poporului!   

Dumnezeu să ne ajute!   

Dumitru Noroc, deputat în Primul Parlament

P.S.: N-ar fi rău să ne ghidăm de sfaturile predecesorilor noştri prin vorbele înţelepte pe care ni le-au lăsat: “Dă-ne, Doamne, mintea cea de pe urmă”; “Să nu călcăm pe aceeaşi greblă”; “Rânza moldoveanului, bat-o vina”; “Unde-i unul nu-i putere la nevoi şi la durere, unde-s mulţi puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte”; “Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română!” 

(D.N.) 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close