PoliticSocial

Au inaugurat un WC, iar apoi au lansat un drum de 800 de metri

Au inaugurat un WC, iar apoi au lansat un drum de 800 de metri.

Vestitul deputat socialist, Vladimir Mâzdrenco care acum câteva săptămâni a inaugurat cu mare fast un veceu, de această dată a inaugurat 800 de metri de drum în satul Corlăteni.

Pa pagina de Facebook a Bibliotecii Corlăteni se anunță că cetățenii satului aduc mulțumiri consiliului Raional Râşcani, dlui preşedinte al raionului Vasile Secrieru, dlui deputat Vladimir Mâzdrenco, care la propunerea şi insistența consilierilor locali au fost deschişi şi înțelegători în susținerea financiară la reparația a 800 m de drum. 

Deputatul Blocului ACUM Dinu Plângău susține că va depune o plângere deoarece viitorul candidat la funcția de primar al localității Corlăteni, Mihai Baciu care a folosit resurse administrative în scop electoral.

„Deputatul socialist, Vladimir Mâzdrenco, Președintele raionului Râșcani și candidatul socialist Mihai Baciu la funcția de primar al satului Corlăteni (cei cu WC-ul) s-au remarcat din nou.

Ei au impus pagina de facebook a satului și a bibliotecii din sat să laude candidatul socialist cu faptul că au reparat 800 m de drum. La șantier era prezentă toată hurta cu alai, ascris Dinu Plângău.

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close