Scrie știrea taSocial

Constanța Târțău: destin fericit, destin dramatic, un destin frânt

Constanța Târțău: destin fericit, destin dramatic, un destin frânt

Constanța Târțău a avut un destin  controversat, pe cât de încântător, luminos și dotat, pe atât de tragic, dramatic și mult prea singuratic. În amintirea primei prezentatoare Teleradio Moldova, la cei 90 de ani de la naștere, Biblioteca Publică Raională „Alexandru Donici” din Orhei a organizat Teatru la microfon cu piesa „Casa Mare” de Ion Druță. 

Născută la 14 septembrie 1930, la Chișinău, într-o familie de muzicieni, mereu a fost pasionată de muzică, poezie și arta teatrală. În anul 1932, familia sa a fost nevoită să se mute cu traiul la București, ca mai apoi, în 1947, să fie obligată să revină în Basarabia. Educația și formarea Constanței într-un București interbelic, perfecta rostire românească, frumusețea chipului și noblețea spirituală, în loc să devină atuuri pe scenă și-n viață, dimpotrivă, i-au creat imense probleme și dificultăți enorme. Actrița mereu s-a simțit marginalizată.  

Alma mater a fost considerat Institutul de Stat de Artă Teatrală „A.N.Ostrovski”  din Leningrad. Actriță înzestrată cu înalte capacități artistice, devine prima prezentatoare de televiziune la Chișinău, se manifestă la Teatrul Muzical-Dramatic „A.S.Pușkin” (actualmente „Mihai Eminescu”) și la Radio Moldova în emisiunea „Teatru la  microfon”.

A debutat ca actriță  în filmul „Lăutarii” (rol secundar), după care au urmat  spectacole teatrale televizate în cadrul programului „Dialog”. Deține nenumărate distincții și aprecieri, titlul ”Artistă Emerită”, Premiul „Valeriu Cupcea”, a fost emis și un timbru poștal cu chipul ei.

Creația Constanței Târțău îmbină o carieră pe mai bine de 30 de ani, perioadă în care a jucat în zeci de piese de teatru și filme. Cele mai importante roluri au fost: Julieta în ”Romeo și Julieta” și Cordelia în ”Regele Lir” de W. Shakespeare, Iulia în ”Ovidiu” de V. Alecsandri și Veronica Micle în spectacolul ”Eminescu” în regia lui V. Cupcea. 

Personajul principal „l-a jucat” în „Ultimul dialog”, o carte tulburătoare, o carte- mărturisire, concepută și realizată de Antonina Sârbu (Editura ARC, Chișinău, 2016), postmortem. Aici și numai aici Constanța Târțău a interpretat ultimul său rol în culisele amurgului. Evocările–i sunt dure, necruțătoare, ba chiar zguduitoare.

Cea mai mare parte a volumului îl constituie un dialog de proporții: întrebări și răspunsuri prin care actrița își începe viața pe curat. Convorbirile au durat ani la rând cu Antonina Sârbu și au derulat sub divers unghi emoțional: copilăria, anii de studii, scena teatrală, partenerii din spectacole și  prietenii, realitățile dure ale sistemului politic, care nu a tolerat oamenii de creație. Relatările sunt nostalgice când evocă oamenii dragi spiritului, care au modelat-o ca actriță, au format-o ca Om.  Actele sunt adumbrite de o tristețe sfâșietoare atunci, când își amintește de umilințele la care a fost supusă de cei cu puteri decizionale absolute.

În partea a doua sunt incluse interviurile prietenilor şi colegilor care au cunoscut-o, care i-au urmărit zbaterile, înălţările şi căderile. Tot ei sunt cei care s-au confruntat cu perfidia şefilor, invidia, reaua credinţă, indiferenţa, iar la apusul vieţii – cu mizeria crasă care a măcinat-o de-a lungul anilor. Colegii de breaslă își amintesc de ea ca fiind una dintre puținele actrițe capabilă să spună răspicat că este româncă într-o perioadă în care acest lucru i-a adus probleme.

Constanţa Târţău, gloria Teatrului Moldovei, cea care culegea toate ovaţiile în luminile rampei, florile şi recunoştinţa admiratorilor, a sfârşit în întuneric (a orbit în 2007)  şi într-o izolare pe care şi-a autoimpus-o din pudoarea sărăciei la cei 84 de ani neîmpliniți în ziua de 24 aprilie 2014 la Chișinău..                        

„Am fost o boare  printre crengi”, mereu repeta stingherită Constanța Târțău,  acea, care s-a născut și a murit la Chișinău, doar că orașul său natal, atunci când artista venise pe lume, se afla în România Mare, iar peste 83 de ani Chișinăul, capitala Republicii Moldova, o lăsase pe „cea mai mare actriță a Basarabiei” să se stingă în mizerie.

Cu doar câțiva ani înainte de deces mărturisea: „Pensia mea de 800 de lei o împart pentru 30 sau 31 de zile, cât iese pe zi? Măcar 1500 de lei să fie pensia”. Nu a cerut mult, fiind modestă la superlativ. A meritat mult mai mult, căci a fost o legendă a scenei naționale, actriță notorie de excepție, de o sensibilitate extraordinară, remarcabilă în toate și  inconfundabilă, deținea o dicție excepțională, voce armonioasă, frumusețe intelectuală și fizică, valențe profesionale deosebite, imprevizibilă, neobișnuit de talentată, intuiție ieșită din comun, mereu i-a surprins frumos pe toți din preajma ei, spontanietatea și firescul o făceau mai frumoasă, iar portretul ei de creație poate fi ridicat la valențele desăvârșirii.

…Am cunoscut-o și am admirat-o personal. Nu dispunea de alternativă. Era deosebită, era grotesc de frumoasă!

Cu deosebit respect pentru unicala actriță,  Ludmila Botnariuc, BPR „A.Donici”, Orhei 

P.S. În Oficiul Împrumut la Domiciliu – Teatru la Microfon cu Constanța Târțău – am cunoscut-o pe Anișoara Cotovan, studentă la Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei. O fire sentimentală, nostalgică: „E frumos a scrie versuri,/ Arta frica-mi înconjoară/ Și transformă în cuvinte/ Nostalgiile-mi de seară…”. Se regăsește-n poezie, muzică, călătorii neobișnuite… Dar despre ea mai în detaliu citiți în unul din numerele viitoare ale CUVÂNTUL-ui.

Constanța Târțău: destin fericit, destin dramatic un destin frânt
Constanța Târțău: destin fericit, destin dramatic un destin frânt
Constanța Târțău: destin fericit, destin dramatic un destin frânt
Constanța Târțău: destin fericit, destin dramatic un destin frânt

Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close