Evenimente

De dragul ei şi flori, şi oameni, şi stelele vor să trăiască

Satul nostru e unul mic, dar fiecare femeie, de orice vârstă, care trăieşte aici, este şi ea, prin absolut,  întruchiparea frumuseţii, bunătăţii, gingăşiei, iubirii, speranţei şi înţelepciunii. Deci, merită să o elogiem, să-i aducem zâmbetul pe faţă, inclusiv de Ziua ei Internaţională, pentru ca momentele ce o întristează sau o derutează să fie mai puţine, să nu o rănească atât de tare.

Primăvara se asociază cu renaşterea naturii, speranţa în mai bine, perpetuarea vieţii pe pământ, dar şi cu Femeia: frumoasă, caldă ca raza de soare, optimistă ca cea mai sacră speranţă. De 8 Martie, toate femeile din Ţâpova au fost invitate cu familiile la Căminul de cultură, pentru a se bucura de un frumos spectacol, întitulat „Eşti lacrimă de dor, femeie, sublimă floare de amor”. Ele au fost felicitate călduros de primarul comunei Lalova, Mihail Gotornicean. Ansamblul de dans modern „Ghioceii” a umplut inimile mamelor de mândrie pentru copiii talentaţi pe care-i avem. Copiii au prezentat scenete, au dedicat mamelor versuri.

Dragostea te poate părăsi, prietenii – dezamăgi, dar iubirea mamei va rămâne la fel de puternică şi sinceră toată viaţa, pentru ce merită închinăciunea, onorul şi respectul tuturor.

În imagine: Ansamblul folcloric „Vatra Ţâpovei” a venit cu un florilegiu de cântece bătrâneşti închinate mamelor.

Nina Saharnean, directoarea Căminului de cultură Ţâpova

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker