Social

Nicolae Furtună, despre anularea indemnizațiilor pentru medici: accentul trebuia pus pe protecție, nu pe bani.

Nicolae Furtună, despre anularea indemnizațiilor pentru medici: accentul trebuia pus pe protecție, nu pe bani.

Șeful ANSP, Nicolae Furtună, afirmă că el din start a susținut ideea de a anula indemnizațiile de 16.000 de lei pentru lucrătorii medicali, întrucât, “accentul trebuia pus pe protecție, iar sprijinul financiar ar fi „relaxat” într-o măsură lucrătorii medicali.

Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, la TVR Moldova.

Opinia mea personală, a cetățeanului Nicolae Furtună, nu ca șef ANSP, dar cu studii epidemiologice. Noi am promovat 16.000 de lei pentru riscul la locul de muncă și persoanele au dat un „respiro”  la momentul nepotrivit și s-au infectat.

Eu am fost din start împotrivă pentru că n-am promovat intensiv să ne protejăm. În unele instituții avem cazuri unice de infectare. Pentru că oamenii, lucrând pe segmentul profilului infecțios, au știut ce înseamnă aceasta și s-au protejat pe tot parcursul pandemiei și nu s-au infecta. Și noi cumva astfel i-am ținut în mâini. Cumva aceste 16.000 au relaxat colegii”, a menționat șeful ANSP.

Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close