Social

Chiar și rușii privesc sceptic vaccinul anti-COVID, în timp ce Dodon se oferă voluntar

Chiar și rușii privesc sceptic vaccinul anti-COVID, în timp ce Dodon se oferă voluntar.

Vaccinul Sputnik-V, promovat de Vladimir Putin, nu prezintă încredere în rândul profesorilor şi medicilor, care ar trebui să fie printre prmii angajaţi imunizaţi cu noul vaccin. Aceştia se tem să nu devină nişte cobai umani, transmite CNN.

De altfel, un sondaj realizat pe 3.000 de medici a arătat că mai mult de jumătate din medicii ruși nu au încredere în vaccinul anti-Covid.

Yuri Varlamov, profesor la Moscova și membru al sindicatului, a declarat că nu vrea să se vaccineze, deoarece nu crede că vaccinul este sigur acum. „Înainte de sfârșitul studiilor, nu pot face acest lucru obligatoriu. Dar știu că în unele școli și organisme de stat, oamenii vorbesc despre statutul obligatoriu al acestui vaccin până la sfârșitul acestui an”, a spus Varlamov.

Medicul Anastasia Vasilyeva, devenit militant și aliat al liderului opoziției ruse Alexey Navalnâi, afirmă că efortul țării pentru un vaccin vine pe fondul presiunii politice de la Kremlin, care dorește să descrie Rusia ca o forță științifică globală.

Marina Balouyeva: „Calitatea vaccinurilor interne este mai proastă decât cea a vaccinurilor străine. Vaccinul a fost creat în mare viteză, ceea ce deja ridică îngrijorări. A fost creat în grabă”.

Aproape jumătate dintre ruşi au îndoieli cu privire la vaccin .

Sursa
jurnal.md
Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker