Social

Ieri s-au făcut că nu există, iar astăzi au venit cu un mesaj de felicitare adresate părinților și profesorilor

Ieri s-au făcut că nu există, iar astăzi au venit cu un mesaj de felicitare adresate părinților și profesorilor cu ocazia începutului noului an școlar.

„S-a încheiat cea mai neordinară vacanță de vară”

„Dragi pedadogi, dumneavoastră vă revine cel mai mare efort în această încercare. Totodată, noi – autoritățile – ne asumăm să fim mai aproape ca oricând de Dumneavoastră, să vă împărtășim grijile și responsabilitățile, să vă motivăm după meritul și eforturile extraordinare depuse.

Dragi părinți și bunei, eu trăiesc aceleași emoții pe care le aveți și Dumneavoastră, la începutul anului de studii, și vă asigur că este în interesul nostru comun ca copiii să fie protejați, educați și bine dispuși”, a scris Zinaida Greceanîi. 

„Fiți primii la carte, dar în primul rând, fiți fericiți!”

„Vă mai amintiți de vorba înțeleaptă ”o minte sănătoasă într-un corp sănătos”? Această expresie s-a transcris de pe peretele școlii în subconștientul nostru și încercăm s-o aplicăm tot restul vieții. Cred că boala sau starea de bine, ignoranța sau cunoașterea nu vine de la faptul că trăim în orașe sau sate, la poalele munților sau pe malul mării sau de la faptul că practici o meserie sau alta.

Important este armonia cu oamenii din jur, ceea ce poate asigura deschiderea către lucruri noi. Credeți-mă, cunoașterea și împlinirea nu sunt undeva departe – la sat sau oraș, în Moldova sau într-o țară îndepărtată. Fericirea și cunoștințele sunt doar aici, în mintea fiecăruia! Fericirea personală sunt cunoștințele noastre și ele nu trebuie comparate”, a subliniat prim-ministrul Ion Chicu.

„De azi, profesorii completează rândurile celor din „linia întâi”.

„Va trebui să ne resetam obișnuințele și să acceptăm versiunea alternativă și, foarte important, temporară de realizare a procesului educațional în acest an școlar.

Lecțiile la distanță, noile instrumente de lucru cu mijloace tehnologice sunt doar o variantă în complexul proces de predare-învățare, proces din care nu se exclude sârguința, râvna, curiozitatea și marea dorință de a ști. Nicio tehnologie avansată, niciun gadget ultramodern nu va putea înlocui profesorii, care, de astăzi, completează rândurile celor din „linia întâi”. Indiferent de condiții, școala trebuie să progreseze și să-și realizeze misiunea nobilă și extrem de responsabilă ce-i revine dintotdeauna”, a scris președintele Igor Dodon.

Sursa
agora.md
Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close