Social

Academicianul Artiom Lazarev, o ilustrare a dramei intelectualului român de la est de Prut

Academicianul Artiom Lazarev, o ilustrare a dramei  intelectualului român de la est de Prut

Într-o adresare a sa către factorii de decizie ai RM (publicată în revista „Literatura și arte” din 23.06.2020) ac. Valeriu Pasat, optând pentru înveșnicirea memoriei acad. Artiom Lazarev, totodată promovează moldovenismul antiromânesc și oferă servicii regimului Dodon.

Dacă am înțeles corect, scopul declarat al autorului Adresării în cauză a fost exprimarea dezacordului său cu neorganizarea de către conducerea AȘ a RM a unei conferințe de memorare a centenarului de la nașterea acad. istoric Artiom Lazarev.

Și sunt convins că oricine cunoaște cât de cât activitatea acestei ilustre personalități de la noi nu poate să nu susțină acest dezacord. Am activat la Universitate și în anii rectoratului A. Lazarev. La marile-i merite reamintite minuțios în Adresare – ceea ce-i foarte lăudabil – aș putea, deci, adăuga și nu puține confirmări ale bonomiei deosebite pe care o manifesta față de cei mai diferiți oameni. Iar asta e o calitate nu de neglijat.

Acestea fiind spuse, nu mă lasă, totodată, impresia că autorul Adresării a urmărit – mult mai mult, doar că nedeclarat fățiș – și a realizat și alte scopuri. Iar despre „nevinovăția” lor consider necesar să fie spus opiniei publice. Pentru că prin ele dl acad. V. Pasat, ceea ce la o citire atentă se vede clar, comite ca minimum două mari păcate. Și anume:  I – dă apă la moara moldovenismului antiromânesc și  II – acordă niște servicii actualului șef al statului de pe Bâc. 

I. Sincer vorbind, moldovenismul antiromânesc al acad V. Pasat, manifestat în Adresare, nu m-a prea mirat, odată ce dânsul fusese mare demnitar de stat în anii regimului Voronin.

Asta cu atât mai mult cu cât e știut că viitorul istoric s-a format sub tutela soților Afanasie și Lucheria Repida, foști purtători de viziuni și poziții antiromânești indiscutabile. Iar într-o vastă recenzie a acad. Pasat la monumentala operă a basarabencei Eufrosinia Krișkovski nu am depistat să fi amintit ceva și despre antiromânismul autoarei (din a cărui cauză ea tocmai a și ajuns în Siberia).

Dar nici despre afirmația ei stupidă în acea operă (indiscutabil, ca document despre teroarea comisă de regimul comunist, foarte valoroasă) cum că moldovenii ar fi ucraineni românizați… (citisem asta într-o variantă de revistă a unei părți din acea lucrare).

Nu cred că la noi– printre oamenii educați și care cunosc faptele bune ale acad. Lazarev, fie ei și dintre cei care îl critică – s-ar număra mulți care neagă marile sale merite, ele fiind, dacă le apreciem onest, în favoarea românilor nu numai de la est de Prut.

Dar, precum e știut, metodologia cunoașterii realității sociale (atât actuale, cât și din trecut sau istorice) cere imperativ să nu fie ignorat cel mai important principiu al oricărei cunoașteri științifice – principiul obiectivității, chiar dacă în aceste domenii se întâmplă și nu puține cazuri când obiectivitatea nu e și nu poate fi absolută. Însă cazul acad. Lazarev nu este nicidecum unul dintr-acestea. 

De aceea șochează absolut faptul că autorul Adresării – care cu orice ocazie amintește despre meritele sale științifice, inclusiv în domeniul metodologiei cunoașterii istorice – la enumerarea celor înfăptuite de către acad. Lazarev este departe de a fi obiectiv.

Or, Adresarea sa nu e o luare de cuvânt la petrecerea cuiva pe ultima-i cale, unde despre respectiva persoană se vorbește fie doar de bine, fie nimic. Nu poate, deci, să nu apară întrebarea: de ce acad. Pasat trece peste teza de dr. hab., prin care acad. Lazarev, de fapt, îndreptățește reanexarea Basarabiei de către Rusia, la 1940? Un mare păcat pentru care anume chiar și post mortem e criticat, inclusiv de către foarte mulți dintre cei care îi recunosc multiplele merite. Autorul Adresării se indignă de această critică, doar că evită să indice cauza ei. 

Dânsul trece și peste numele neamului la care aparținea acad. Lazarev, scriind doar că a fost un patriot al țării și al neamului său. O face, evident, pentru a evita să recunoască public, ceea ce istoricul V. Pasat nu poate să nu știe, că majoritatea românolingvilor din zona imediată de peste Nistru sunt urmași ai acelor români care, după lichidarea domnitorului Mihai Viteazul, s-au salvat aici de teroarea maghiară și sășească, la care erau supuși.

Iar ca dovadă importantă a faptului că regretatul acad. Lazarev și-a slujit neamul Adresarea se limitează în acest loc la informația că el nu și-a denunțat colegii intelectuali cu care a conlucrat. E și asta, bineînțeles, o dovadă incontestabilă a binelui făcut de către acad. Lazarev.

Însă, pe de altă parte, să amintești într-un astfel de text că dânsul nu s-a dedat pârilor – unui comportament inimaginabil absolut pentru un om de talia sa, asta dă de bănuit că prin aceste vorbe autorul Adresării a dorit să mușamalizeze ceva. Și anume, să treacă peste recunoașterea faptului că slujirea – prin nedenunțarea colegilor – a neamului și țării (care țară, nu cumva alta decât URSS?) nu poate fi comparată cu îndreptățirea reanexării Basarabiei, un păcat care a însemnat trădarea nu numai a moldovenilor de la est de Prut, ci și a tuturor celorlalți români.

Nu zic că acest păcat al acad. Lazarev nu trebuie iertat. Și am scris cele de mai sus – pun mâna la piept – doar pentru a reaminti că astfel de păcate nu avem dreptul de a le ȘI uita. Fiindcă uitarea sau, cu atât mai mult, trecerea intenționată peste ele, echivalează cu a le îndreptăți

Însă, în convingerea mea, cazurile precum e și cel al acad. Lazarev nu pot fi înțelese adecvat, fără a le privi ȘI prin prisma gândului din titlul acestor rânduri. Căci altfel nu poți răspunde la întrebarea: DE CE ȘI CUM UN INTELECTUAL NEORDINAR DE RÂND CU MULTE FAPTE DE SLUJIRE NEAMULUI SĂU, deseori foarte riscantă, A AJUNS CA SĂ COMITĂ ȘI CEVA OSTIL ABSOLUT INTERESULUI FUNDAMENTAL AL ACESTUI NEAM? 

O atare duplicitate a pozițiilor unor personalități neordinare în probleme cheie nu poate fi explicată, fără a o analiza pe fundalul esenței politico-ideologice a regimului sub care au trăit și activat.

Un regim care distrugea și cele mai integre și merituoase personalități, dacă se încumetau să-i încalce chiar și foarte puțin regulile. Și, chiar dacă – în foarte rare cazuri, precum a fost și fericitul caz al viitorului acad. Lazarev – distrugerea fizică era evitată, voința și forța acelor oameni de a fi procedat ulterior în conformitate cu propriile lor convingeri erau, de regulă, anihilate

Dacă să ne referim la A. Lazarev, oare nu despre asta vorbește elocvent relatarea de către regretatul ac. Petru Soltan a unui crâmpei dintr-o convorbire cu dânsul a academicianul mai în vârstă? Când, după niște adieri privind unele subiecte ce nu se discutau public (fiindcă aveau tangențe identitare), dânsul i-a zis ceva de felul: D-ta crezi că eu nu știu / nu pricep aceste lucruri!? DAR EU SUNT OSTAȘ AL PARTIDULUI…

Nu e tema mea, ca să dezghioc cele prin ce a avut de trecut viitorul acad. Lazarev. Cum a fost coborât, apoi iarăși urcat (grație, zice-se, faptului că, după detronarea lui Hrușciov, la prima sa vizită în RSSM, fostul ei șef Brejnev, uitându-se la cei care îl întâmpinau și întrebând: dar unde e cutare și cutare?, ar fi pronunțat și numele Lazarev….

Adică i s-au aplicat într-un fel niște practici ca cele ruse de pe timpul șerbiei. Când, precum zicea o operă literară clasică, moșierul putea, la dorința sa, fie să-l miluiască pe șerb, fie să-l strivească. Sunt ferm convins de necesitatea unei lucrări pe tema titlului acestor rânduri și sper că se va realiza, totuși, pe Bâc.

E adevărat, așadar, că toți cei din sfera muncii intelectuale, dar mai ales din domeniile științelor umanistice și al artelor, erau obligați să slujească ideologic regimul totalitar comunist

Dar să nu se uite și alt adevăr incontestabil: dacă și în ce măsură cineva manifesta exces de zel în acea slujire, asta era în mare măsură sau chiar totalmente decizia sa.

E greu de crezut că cineva l-ar fi putut obliga pe istoricul A. Lazarev ca să-și aleagă pentru a doua sa disertație tema pe care și-a ales-o – Problema Baasarabiei… (sau, alte exemple, pe A. Repida – tema Formarea RASSM, iar pe C. Sâtnic – tema Formarea RSSM. Ca și pe acei dintre istoricii actuali din RM care trădează interesul național fundamental al moldovenilor, ca români.). Nici să revină în politică de partea forțelor de stânga, adică proruse, pe acad. Lazarev nimeni nu putea să-l silească. 

Și, reajuns deputat, bătrânul academician a comis un al doilea mare păcatvotând (laolaltă cu șașlâcarii, majoritari în Parlamentul din 1994, și cu deputații interfrontiști) denumirea falsă în Constituție a limbii moldovenilor.

Un fapt capital, care de trei decenii tot adâncește dezbinarea fărâmei noastre de neam românesc, slujind intereselor Rusiei, și peste care fapt Adresarea trece. Ea menționează doar ceea ce îl avantajează pe ex-deputatul Lazarev – împotrivirea sa autonomiei găgăuzilor. Acad. Pasat manifestă, așadar, și aici obiectivitate selectivă.

Or, curaj pentru a-și fi recunoscut public aceste mari păcate și timp pentru a se fi pocăit, precum au procedat acad. N. Corlăteanu (pentru păcate incomparabil mai mici) și acad. A. Lupan, acad. A. Lazarev, cu regret, așa și nu a mai avut. Sau e de presupus, mai curând, că nici nu a conștientizat necesitatea unor atare pași salvatori pentru numele său, preferând să-și încheie viața încarcerat în doctrina geopolitică țaristo-stalinistă, falsă și agresivă, a moldovenismului antiromânesc. 

A ignorat, așadar, adevărul că a greși e omenește, dar nu și a persista în propriile greșeli. Însă dânsul nu a fost singurul care, precum se vede, n-a înțeles că a renunța la pseudovalorile impuse cu forța de regimul totalitar comunist nu egala nicidecum cu duplicitatea morală. De care oamenii onești se feresc, bineînțeles. Și nu pot pricepe de ce aceste adevăruri trebuie ascunse de la posteritate. Precum a procedat autorul Adresării.

II. Înainte de a spune și despre serviciile pe care Adresarea discutată i le oferă, neîndoielnic, lui Dodon (și nu exclud că s-ar fi făcut chiar după o solicitare prin consultantul său Popovici), e de menționat un alt serviciu de acest gen al acad. Pasat.

L-am văzut în cele ce i-am citit în rețea pe tema epidemiei. Probabil pentru a fi mai credibil, subtitlul acelui text („Gânduri academice pe timpuri epidemice”) a imitat textul unei foarte înțelepte predici a Președintelui Academiei Române care avea titlul „GÂNDURI PE VREME DE RESTRIȘTE”. Doar că diferența dintre acele două texte e foarte mare. Și nu în favoarea autorului din RM.

Iar una din tezele acad. Pasat era acolo că în RM unii sunt prea critici, iar Usatâi în criticele sale ar apela și la cuvinte incalificabile în adresa lui Dodon. Nu pot să judec despre cum îl critică Usatâi pe Dodon. În schimb, printre rânduri se vede clar că autorul textului în cauză îndeamnă insistent ca intensitatea criticii prezidentului de pe Bâc să scadă.

Iar pentru a părea mai convingător, apelează chiar și la un fel de îndemn spre masochism (acesta din urmă însemnând laude și ploconiri ale fostei victime în fața propriului călău). Căci altfel cum poate fi înțeleasă afirmația autorului că, chiar dacă – prin ducerea sa ilegală la închisoare – Voronin i-a produs o foarte mare dramă, el nu-l vorbește de rău?

Serviciul acad. Pasat pentru Dodon se conține de data aceasta în solicitarea ca factorii de decizie din RM (primul, evident, fiind președintele) „să procedeze la realizarea și transpunerea în practică a unui program de stat, având drept obiectiv păstrarea și consolidarea memoriei istorice colective, ca factor activ în evoluția societății noastre.

Și un prim pas pe calea realizării „programului de stat de păstrare și consolidare a memoriei istorice a populației (adică a tuturor celor, chipurile, circa 100 de „națiuni” care alcătuiesc polietnicitatea RM, inventată de către Voronin și Stepaniuc. Evidențierile îmi aparțin – N. C.)” – îl pot constitui, continuă autorul, propunerile sale privind înveșnicirea memoriei acad. Lazarev. Personal, cred că mai multe dintre acestea din urmă ar putea fi acceptate și, în măsura posibilităților, realizate cu timpul.

Privitor însă la solicitatul program de stat de înveșnicire… ar putea fi multe obiecții. Inclusiv:  1. Alte programe de stat și mult mai necesare oare deja nu mai există?  

2. Deoarece nu se specifică despre memoria colectivă a cărei perioade e vorba, știind pozițiile și opțiunile autorului (dar și pe ale celor cui se adresează), nu e deloc greu de conchis că se solicită mai curând reluarea – poate că chiar în totalitate – și glorificarea memoriei istorice sovietice.

Inclusiv, înveșnicirea numelor de nomenclaturiști – atât cele de moldoveni mancurtizați, cât și pe cele ale „slugilor” poporului venite din toate întinsurile imperiului sovietic, pentru a-i „ferici” pe moldoveni. Ca să nu mai vorbim de numele „eliberatorilor” – de cândva (Suvorov, Kutuzov, banditul Kotovski), dar și mai recenți – Belski, Lebedev șamd. Străzile cu denumirile anterioare siberiene etc., etc., încât ți-e groază să-ți imaginezi așa ceva, dară mite să te pomenești iarăși într-o atare realitate.  

3. Pentru Dodon propunerea în cauză e pară mălăiață. Și dacă se va întâmpla să rămână la cârmă pentru al doilea mandat, va face totul ca să realizeze în măsură considerabilă sau chiar deplin un astfel de plan. Iar argumentul forte îl va constitui, bineînțeles, voința opiniei publice. Începutul ei fiind pus prin această Adresare a acad. Pasat. Va fi ceva analogic cu recenta inițiativă „de jos” privind revizuirea Constituției.

Rezultatele muncii istoricilor din RM poate fi, indiscutabil, de foarte mari foloase pentru întreaga noastră societate. Și regret profund divizarea breslei lor în două tabere. Nu știu anume la care din ele aparține acad. V. Pasat, chiar dacă după doar textul acestei Adresări e lesne de presupus. Dar, ca licențiat în istorie, mi-ar plăcea să aflu cât mai multe doar de bine despre istoricii de la noi. Și mărturisesc că am scris acest text în exclusivitate din profunda mea dorință ca numărul de motive pentru care o parte a acestei bresle este vorbită de rău – nu numai pe Bâc – să se minimalizeze cât mai curând.

                                        Nicolae COJOCARU, ex-conf. univ., dr. în filosofie 

  

Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close