PoliticSocial

Care sunt propunerile Guvernului pentru depășirea crizei din agricultură

Care sunt propunerile Guvernului pentru depășirea crizei din agricultură?

Guvernul este gata să elaboreze și să promoveze mau multe proiecte în avantajul agricultorilor, menționează sursa.

Unul din aceste proiecte ar avea drept obiectiv posibilitatea utilizării TVA-ului pentru achitarea plăților fiscale aferente salariilor, fără ca agricultorii să imobilizeze bani.

Declarații în acest sens au fost făcute de premierul Ion Chicu, după întrevederile de astăzi cu reprezentanții agricultorilor și Grupul de lucru pentru depășirea crizei din domeniul agricol, transmite IPN.

Potrivit premierului, posibilitatea utilizării TVA-ului pentru achitarea plăților fiscale aferente salariilor va fi posibilă  prin depunerea unei declarații. Ion Chicu spune că se va face în așa fel ca TVA-ul acumulat în contul acestor agenți economici să fie folosit pentru plata impozitului funciar, care urmează a fi achitat până pe 30 septembrie, în sumă totală de 120 de milioane de lei pe țară.

Premierul mai spune că va propune Parlamentului instituirea moratoriului la controalele fiscale până la finele anului. Se va merge în Parlament cu propunerea de a extinde subvenționarea dobânzilor la credite pentru agricultori, inclusiv pentru creditele existente, nu doar pentru cele noi.

În urma discuțiilor care au avut loc sâmbătă la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, s-a agreat proiectul de simplificare a regulamentului de alocare a compensației pentru cerealele de prima grupă. Proiectul va fi aprobat miercuri în ședința de Guvern. Sunt circa 2800 de agenți economici care au nevoie de aceste subvenții.

Ion Chicu declară că s-a agreat ca acele datorii pe care le au agenții economici din agricultură pentru tehnica livrată prin intermediul Mecagro, în jur de 200 de milioane de lei, să fie reeșalonate pe un an.

Se va merge pe o modificare care ar permite Camerei de Comerț și Industrie să emită certificate de forță majoră în agricultură pentru formalizarea unei relații dintre agenții economici și furnizorii lor.

De asemenea, spune Ion Chicu, nu e exclus ca din 3 octombrie să fie diminuată cota TVA la livrările de inputuri pentru agricultură. Să fie o cotă unică pentru aceste livrări și producția agricolă. Acest proiect va fi coordonat cu FMI.

În cadrul discuțiilor cu cei patru deputați din Grupul de lucru pentru depășirea crizei din domeniul agricol s-a abordat problema reeșalonării creditelor pe care le au agricultorii față de instituțiile bancare și nebancare. Se ia în considerare înaintarea unei adresări către instituțiile financiare, cu îndemnul să fie cooperante în reeșalonarea creditelor.

Premierul a mai spus că actualmente statul nu poate aloca mai mult de 1500 de lei subvenții la hectar. Dacă nu se acceptă aceste 1500, bani cu care agricultorii nu sunt de acord, va fi necesar de revenit la discuții. A îndemnat cei circa 2800 de agenți economici eligibili să depună cereri la AIPA pentru a ridica  aceste subvenții.

Amintim că sâmbătă, și producătorii agricoli din raionul Rezina s-au alăturat agricultorilor protestatari.

Sursa
deschide.md
Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close