PoliticSocial

Chicu, despre protestul agricultorilor: Acesta este un șantaj

Chicu, despre protestul agricultorilor: “Acesta este un șantaj.”

Mulți agricultori care amenință cu proteste sunt de fapt activiști civici ai Platformei DA, iar Guvernul nu acceptă asemenea instrumente de șantaj, precum și blocarea căilor de acces.

Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu în urma unei vizite în raionul Cahul unde a avut o întâlnire cu agricultorii. 

Ei spun că sunt agricultori, dar de fapt sunt activiști politici ai Platformei DA.

Statul vine cu subvenționare pentru tehnică, dar atunci când asemenea agricultori care sunt politicieni, înțeleg că fac parte din conducerea acestui partid și vin să blocheze traseele, să aducă incomodități altor cetățeni, acesta e șantaj, iar noi nu acceptăm asemenea instrumente, dar, atunci, când prin acțiunile respective, mai ales ale unui agent economic care primește din buget de trei ori mai mult decât contribuie – este inacceptabil”, a declarat Ion Chicu.

Precizăm că agricultorii din Căușeni și Ștefan Vodă au pornit spre Chișinău la volanul tractoarelor. Destinația finală este Piața Marii Adunări Naționale. Fermierii planifică să protesteze în fața Guvernului, unde vor cere să le fie examinate problemele cu care se confruntă din cauza secetei.

Sursa
agora.md
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker