Social

Aproape 31% din cetățenii R. Moldova ar accepta un vaccin anti-COVID-19

Aproape 31% din cetățenii R. Moldova ar accepta un vaccin anti-COVID-19.

Asta arată un studiu realizat de Biroul Regional OMS pentru Europa în parteneriat cu Universitatea din Erfurt, Germania. 

Precizăm că potrivit directorului Agenției Naționale Sănătate Publică, Nicolae Furtună, Moldova își așteaptă rândul pentru primirea unui vaccin calificat, capabil să lupte cu infecția de COVID-19.

Anterior, șeful statului, Igor Dodon, declarase că vaccinurile  împotriva COVID-19 ar putea ajunge și în Moldova din toamna acestui an. Dodon a precizat că vaccinurile, atunci când vor fi inventate, ar putea fi aduse din Rusia, unde în prezent sunt testate, iar primii care vor avea acces la ele vor fi categoriile cele mai sensibile la virus.

Sursa
agora.md
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker