Evenimente

S-au întâlnit după 50 de ani

Sâmbătă, la Liceul Teoretic ”Vasile Anestiade” din Sărătenii vechi, raionul Teleneşti, şi-a dat întâlnire promoția anului 1967. Evenimentul de suflet a adunat o sală plină de spectatori de diferite vârste.

Omagiaţii au venit şi cu o surpriză pentru mai multe personalități ale satului, înmânând medalii dedicate evenimentului respectiv dnei Rodica Bârsan, profesoară, directoarea muzeului istorico-etnografic din sat, dlui Iacob Paladi, antreprenor, părintelui Marian Boldescu, parohul bisericii și blagocin de Telenești, dnei Natalia Nistor, directoarea liceului, dlui Iurie Tulgara, primarul comunei. A comandat setul de medalii dl Dumitru Popovici, unul din absolvenții promoției 1967, directorul companiei ”Moldreclama”, care a declarat pentru ”C”:

”Promoția noastră a fost prima care a absolvit în sat 10 clase, adică suntem la un jubileu al studiilor medii la Sărăteni. Dacă ținem cont de faptul că, începând cu anul 1932, aici, la Sărăteni, era deja școală cu 7 clase, avem mai bine de 85 ani de când în satul nostru instruirea a devenit o necesitate pentru toţi”, a remarcat absolventul. 

Iar Serghei Eșanu a adăugat:

„Cu Dumitru Popovici ne leagă amintiri frumoase:  am stat într-o bancă apoi, în 1968, în armată fiind,  am participat la filmarea scenelor de masă a celebrului film ”Vaterloo” cu Rod Stiger, actorul american care l-a jucat pe Napoleon, Serghei Bondarciuc, renumit regizor rus. M-am bucurat când Dumitru a făcut carieră ca director-adjunct la Consumcoop Căzănești, ministru–adjunct al comerțului… Alt coleg, Ion Morozniuc, a activat în domeniul finanțelor și la Fisc. Am fost o clasă bună, care a îndreptățit așteptările dascălilor nostri”, ne-a spus absolventul. 

Festivitatea a fost condimentată cu un spectacol prezentat de elevii liceului și interpreta Anișoara Puică. Întâlnirea a finalizat cu lansarea cărții de versuri a lui Dumitru Popovici ”Fără tine, țară”.

Ion Cernei                                                                                                                        

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker