Evenimente

Gheorghe Curchi, în vârstă de 81 de ani, a sponsorizat sărbătoarea sportivă în satul natal

Ziua de 9 Mai, la Suhuluceni, a fost marcată printr-un serviciu divin, depuneri de flori la monumentul consătenilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial şi un concert dedicat Zilei Europei, unde colective de artiști amatori au dansat și au cântat în faţa unei săli plină. Însă protagonistul principal al programului festiv a fost Gheorghe Curchi, în vârstă de 81de  ani, care s-a oferit să sponsorizeze deschiderea sezonului sportiv în ziua de 9 mai şi astfel să pună începutul unei tradiții.

În cadrul concertului festiv Pavel Casian, șeful Direcției Cultură Teleneşti i-a mulțumit veteranului muncii pentru această inițiativă notorie, decorându-l cu o medalie comemorativă.

Gheorghe Curchi spune că ţine minte războiul și grozăviile lui, foametea care a urmat. „Pe tata, pe fratele mai mare și pe cumnatul meu i-au luat la război. Tata și fratele s-au întors, iar cumnatul a murit undeva în Polonia. Nu trebuie să uităm ceea ce s-a întâmplat atunci și să tragem învățăminte. Exemplul Europei de după război de unire și împăcare este un exemplu bun pentru noi. Am făcut sport întreaga viață, am participat la competiţii de lupte libere,  iată de ce am zis să fac un pas care ar deveni tradiție – cei mai în vârstă, să patronăm deschiderea sezonului sportiv anume la 9 mai, de atâta că sportul este primul mesager al păcii”, ne-a spus dl Curchi.

Mai mulți locuitori ai satului au fost impresionați de gestul lui Gheorghe Curchi:

”Tata-socru a muncit aproape jumătate de secol tractorist. Datorită sportului și modului sănătos de viață, și-a păstrat capacitatea de muncă și sănătatea până la 80 de ani, ceea ce ne este exemplu. E şi gospodar bun și nu intenționează să se lepede de cotele de pământ, pe care le lucrează de unul singur”, ne-a spus Fiodor Stegărescu, ginerele bătrânului.

Mihai Curchi, primarul comunei, mărturiseşte că a rămas impresionat de pasul cosăteanului:   

”Dl Curchi  a donat 12 000 de lei  pentru organizarea competițiilor la lupte libere, din care am procurat berbecul, alte trofeie pentru  luptătorii mai mici, adică a făcut totul ca logistica competițiilor să fie asigurată pe deplin. V-ați întreba cum un om, trecut deja demult de tinerețe, poate să-și permită asemenea gest? De atâta că muncește și se bucură, ca țăranul din vremea de odinioară, de roadele muncii lui, are de toate și poate să-și permită. Mai important e că renaștem în sat dragostea pentru sport și modul sănătos de viață, a cărui promotor este dl Curchi”, ne-a relatat primarul  de Suhuluceni.

Ion Cernei

În imagine: Gheorghe Curchi alături de nepoții săi înainte de competiţii.       

                                              

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close