Social

Până la sfârșitul acestui an Hotelul Național ar putea fi demolat

Până la sfârșitul acestui an, Hotelul Național ar putea fi demolat, iar proprietarul clădirii ar putea,  în scurt timp începe lucrările.

 Despre asta a spus primarul general, Ion Ceban, în cadrul emisiuii „Главный вопрос” de la postul de televiziune NTV Moldova. 

Proprietarul a primit autorizația de demolare a clădirii, dar în același timp este nevoie și de noul proiect al clădirii, pe care încă nu l-am văzut, dar pentru demolare document este și se află la Direcția Arhitectură.

Sunt încă câteva proceduri pe care trebuie să le treacă și să le îndeplinească proprietarul. Dacă vor fi finalizate procedurile necesare, atunci demolarea clădirii poate începe în această toamnă, dacă nu vor reuși deja anul viitor”, a menționat Ceban. 

Cât despre alte clădiri nefinisate edilul a precizat că municipalitatea dezvoltă un concept pentru a reglementa această zonă și îi obligă pe acești proprietari să ducă până la capăt construcțiile sau să le pună în folosire.

Hotelul Național a fost privatizat în 2006. Noul proprietar a plătit 2,15 milioane de dolari și se obliga ca în decurs de doi ani să investească 33 de milioane de dolari. De atunci au trecut 11 ani, dar în loc de hotel în centrul Capitalei stă o ruină.

Sursa
agora.md
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close