E timpul sa fii activSesizează o problemă

“Ce are de gând să facă statul cu oamenii ăştea?”

“Ce are de gând să facă statul cu oamenii ăştea?”

Luna aceasta am primit prima pensie – pentru limită de vârstă. 860 de lei.

După absolvirea a 10 clase am făcut o şcoală profesională şi de atunci am lucrat la pământ, neîntrerupt, căci trăiam într-o gospodărie cu mama şi nici concediu de maternitate cu cei 2 copii pe care i-am născut nu mi-am luat. Norme şi norme.

Exact în aceeaşi situaţie e şi sora mea născută în 1958 – ea a ieşit la pensie cu 700 de lei. Dar şi sute, mii de femei şi bărbaţi din satele Moldovei, născuţi de pe la 1955 încoace, care au ieşit, ies acum ori urmează să iasă la pensie în următorii ani ca lucrători în agricultură.

Am muncit în colhoz ca roaba – tutun de la ora 5 dimineaţa până la miezul nopţii, sfeclă de zahăr rărită în genunchi şi strânsă pe omăt, iarna şi primăvara devreme în sere… Erau ani când câştigam destul de bine, dar banii ceea nu s-au luat în calcul la pensie. 

S-a desfiinţat colhozul şi am trecut la lider – în sere şi în legumărie. 3 femei. Vara mergeam în câmp de la ora 3 să culegem legume, ca la ora 6 tractorul să fie deja în piaţă. Când nu ne mai simţeam şalele – culegeam în genunchi. Zilele lucrate le nota într-un carneţel. Ne răsplătea mai mult cu produse agricole. Nu ştiam că nu transferă nimic în fondul social. Când am aflat şi l-am întrebat, ne-a spus scurt: ‘Eu vă ţin pentru că sunteţi harnice şi cuminţi (adică nu-i facem scandaluri). Dacă nu vă aranjează – sunt sute de femei în sat fără lucru. Dar voi lucraţi sezonier şi nu este aşa lege să vă socot anul’. 

Iată aici aş vrea să întreb pe cei de la putere: de ce alegem noi Parlament? Ca să facă legi pentru noi, poporul muncitor. Dacă ne socotea la pensie fiecare zi şi lună lucrată, mi se mai adăugau acolo câţiva ani şi tot era înainte, deşi pensia tot mică rămânea. 

Apoi, cu vreo 3 ani în urmă, mi-am fracturat o mână şi practic nu mai pot lucra cu ea, deci am stat acasă. 

O angajată din primărie mi-a spus odată că dacă am cotă dată în arendă, o să am pensia minimă. Aşa cred toate femeile din mahalaua noastră, dar se vede că nu e adevărat. Am mai auzit acum de la o prietenă că am fi putut să plătim o sumă fixă la fondul de pensii şi ne mergea anul. Dar n-am ştiut. Noi nu primeam ziare, că nu aveam pe ce le abona. La televizor tot nu am auzit aşa o informaţie. Cred că cei de sus vor să avem pensiile cât mai mici. Aş fi crescut câte un porc, un viţel, le-aş fi vândut şi îmi mai adunam nişte ani de cotizare.    

Iată aşa, suntem o familie simplă ca alte sute de familii de la sate, am muncit zi şi noapte ca robii toată viaţa şi am trăit nu uşor, n-am dat banul pe ţigări, pe băutură, petreceri şi am ajuns la bătrâneţe ca nişte calici. Soţul a fost căruţaş în colhoz, apoi la lider, acum lucrează la o întreprindere paznic, dar cred că pensia lui tot mică va fi. Bine că noi, ţăranii care ieşim cu aşa „pensii”, încă mai suntem în putere să ţinem nişte vietăţi pe lângă casă, să prăşim grădina şi cota mică pe care o are fiecare pe deal, dar ce vom face când vom deveni neputincioşi, iar numărul bătrânilor cărora nu le va ajunge nici de mâncare va creşte continuu? Ca noi vine o armată întreagă din urmă – fiecare dintre dumneavoastră cunoaşte familii care demult nu sunt angajate legal în câmpul muncii, cresc vite, îşi vând produsele la piaţă, mai pleacă periodic peste hotare la construcţii, iar pentru anii lucraţi în colhoz vor avea pensie câteva sute de lei. Am avut încredere că statul ţine cont de noi, că liderul, fiind om de sat, nu ne va mânca bătrâneţile, folosindu-se de situaţia noastră disperată. Iar parlamentarii, guvernanţii, preşedintele ţării îşi caută doar de interesele lor personale, își stabilesc pensii de zeci de mii şi nici nu se gândesc ce se va întâmpla peste 5-10-15 ani, să creeze locuri de muncă la sate. Unii din cei care urmează să iasă la pensie şi chiar din cei pensionaţi ar mai putea lucra, dar nu au unde. 

Mai mult, noi, cei cu pensii colhoznice, suntem generaţia care a născut doar câte 1-2, maximum 3 copii. Aceşti copii sunt generaţia care pleacă peste hotare pentru că în ţară nu este de lucru şi părinţii nu-i pot ajuta să aibă o locuinţă. Ei vor rămâne acolo şi pe bătrâni nu va mai avea cine să-i ajute. Ce are de gând să facă statul cu oamenii ăştea?

A.P.

CUVÂNTUL a solicitat un comentariu pe marginea problemelor abordate de autoarea scrisorii de la Elena Ţâbârnă, directoare generală a Casei Naţionale de Asigurări Sociale. Iată ce ne-a răspuns dumneaei: 

 Sistemul public de asigurări sociale are la bază principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, iar  drepturile de asigurări sociale se determină în baza contribuţiilor de asigurări sociale plătite.  

Astfel, pensia este un drept bănesc acordat persoanelor corelativ obligaţiilor privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat.

Pensia pentru limita de vârstă se determină din venitul mediu lunar asigurat realizat după 1 ianuarie 1999, valorizat la momentul stabilirii pensiei, luând în considerare stagiul total de cotizare.

Stagiul de cotizare însumează toate perioadele de activitate, când persoana achită contribuţii de asigurări sociale şi perioade necontributive, dar care se includ în stagiul de cotizare (perioada de îngrijire a unui copil până la vârsta de 3 ani, perioada în care asiguratul a beneficiat de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă sau de şomaj etc.).

Pentru persoanele angajate în sectorul agrar în baza contractului individual de muncă, perioada de activitate cu caracter sezonier se include în stagiul de cotizare, considerându-se un an de cotizare, cu condiţia ca suma anuală a contribuţiilor să nu fie mai mică decât suma anuală a contribuţiilor calculate din salariul minim pe ţară stabilit de legislaţie. 

În cazul în care suma anuală a contribuţiilor achitate este mai mică decât suma anuală a contribuţiilor calculate din salariul minim pe ţară stabilit de legislaţie, stagiul de cotizare se calculează proporţional sumei achitate.

Venitul mediu lunar asigurat se determină din suma contribuţiilor plătite în perioadele contributive, cotele de contribuţii stabilite prin lege pentru aceste perioade şi numărul total de luni de cotizare şi se confirmă prin datele contului personal de asigurări sociale.

Nivelul salariului persoanelor angajate în agricultură şi respectiv, suma contribuţiilor de asigurări sociale achitate, determină cuantumul pensiei fiecărui angajat din agricultură.

Perioada când proprietarii de teren agricol lucrează individual terenul se include în stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiei cu condiţia achitării taxei fixe prevăzute anual în Legea bugetului asigurărilor sociale.

Din partea redacţiei: Dna Ţâbârnă se referă doar la o parte a medaliei, fără a încerca cel puţin să răspundă la mulţimea de întrebări abordate de autoarea scrisorii. De exemplu: de ce peste 80 la sută din pensionarii din R. Moldova au o pensie mai mică decât coşul minim de consum, iar pensiile altor categorii (magistraţi, procurori, demnitari, funcţionari) depăşesc de 5-10 şi mai multe ori cuantumul mediu al pensiilor? Ce s-a făcut şi se face pentru a reduce acest decalaj? Care ar fi şansele de redresare a situaţiei pentru actualii pensionari? Ce mai pot întreprinde oamenii care urmează să iasă la pensie în anii următori, dar nu își pot găsi un loc de muncă legal în sat? Nici măcar nu aduce la cunoştinţa cititorilor care este mărimea taxei fixe prevăzute în Legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul curent, ca cei care-şi lucrează în mod individual cotele să o achite şi să le meargă un an la pensie şi cum pot face ei acest lucru.

În schimb le spune că ceea ce au achitat la fondul de pensii până la 1999, adică pe timpul când munceau în colhoz şi toată lumea avea de lucru, statul nu mai ia în seamă acum la calcularea pensiei.

La urma-urmei, nu trebuie să inventăm bicicleta. În România, de exemplu, începând cu 2016, cei cărora le lipseau un număr de ani la vechimea în muncă pentru a se putea pensiona, aveau posibilitatea să-și cumpere diferența necesară, dar nu mai mult de 5 ani. Această posibilitate de a completa anii lipsă la stagiul minim de cotizare pentru a putea ieși la pensie este prevăzută și în Noua lege a pensiilor. Orice persoană care are un stagiu de cotizare de cel puțin 10 ani va putea să facă un contract de asigurare facultativă cu casa de pensii și să-și plătească, în rate, raportat la salariul mediu, contribuții pentru perioade din urmă în care nu s-a plătit contribuția la pensii și care să totalizeze maximum cinci ani.

Ar fi o variantă foarte bună şi pentru Republica Moldova.

Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close