
Ce denumiri propun rezinenii pentru 10 străzi noi?
Ce denumiri propun rezinenii pentru 10 străzi noi?
În oraşul Rezina şi suburbii sunt multe denumiri de străzi absolut străine nu numai pentru localităţile respective, dar şi pentru Republica Moldova.

Acestea sunt: Cosmonauţilor, Boris Glavan, Ion Soltâs, Alexandr Matrosov, Mihail Lomonosov, Ivan Miciurin, Pavel Tcacenco, Crizantemelor, Centurii, Roma ş.a. M.Lomonosov, I.Miciurin, A. Matrosov.
Toate aceste denumiri poate ar însemna ceva pentru Federaţia Rusă, dar nu şi pentru R. Moldova şi, mai ales, pentru comuna Rezina. Sună bizar şi denumiri de străzi de tipul Crizantemelor, Trandafirilor, unde nu vezi nici crizanteme, nici trandafiri.
Acum, Primăria a anunţat consultări publice privind selectarea denumirilor a zece străzi noi care se preconizează să fie trasate în conformitate cu Planul Urbanistic General de Dezvoltare al oraşului în cartierul Rezina-Nord-Vest. Vedeţi în zilele ce urmează ce denumiri propun orăşenii.
Totodată, Primăria şi redacţia săptămânalului CUVÂNTUL aşteaptă noi propuneri, opinii la această temă, care pot fi expediate pe adresele: primaria-rezina@mail.ru, cuvintul@gmail.com
