Evenimente

Show de excepţie la Şoldăneşti

Timp de două zile, în raion, s-a desfăşurat etapa a treia a Campionatului naţional de Off-Road. Microbiştii au avut parte de momente pline de emoţie şi adrenalină. Piloţii cu maşini de teren s-au întrecut la diverse probe, având misiunea să depăşească un şir de obstacole. Pentru tenacitatea şi curajul lor, cei mai buni au fost premiaţi.

În pofida ploii de două zile, şi în acest an, Campionatul naţional de Off-Road a adunat sute de pasionaţi ai sportului extremal pe patru roţi. Unii şi-au alimentat curiozitatea examinând  tehnica neobişnuită pentru drumurile din teritoriu, alţii şi venit să încerce adrenalina de rând cu piloţii şi co-piloţii.

Pentru cei mai mulţi dintre şoldăneşteni campusul era ca o expoziţie de maşini scumpe şi/sau rare.

Ploaia a pus piloţii și co-piloţii la grea încercare, multe echipaje au avut de suferit.

După cum ne-a relatat Diana Memeţ, secretara de presă a Comisiei naționale de Off-Road și a clubului „Terra Valahia”, campionatul s-a desfăşurat la două probe. În prima zi de concurs, participanţii s-au întrecut la proba GPS orientare. Pentru titlul de învingător s-au lansat în competiţie aproximativ 30 de echipe divizate în patru categorii de maşini: turism, standard, open și extreme.

Tot aceste tipuri de automobile sportive au participat şi a doua zi, la a doua probă a campionatului, Trial. 

Participanţii la competiţii nu sunt la prima lor experienţă. De ceva timp, ei fac parte din Clubul Sportiv de Off-Road „Terra Valahia”. La Şoldăneşti, evenimentul a fost orchestrat de băştinaşul Radu Fotescu, un tânăr pasionat de curse.

Principalele trofee ale competiţiei au ajuns în posesia lui Vitalie Rusu, Ion Gorceag, Ghenadie Bacalâm, Ruslan Frumusachi şi Sergiu Vozian.

Evenimentul de la Şoldăneşti a fost organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului, Federaţia de automobilişti din Moldova, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Raional Şoldăneşti.

Victor Sofroni

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker