Politic

Agache, atac dur la democrați: Sunt un transfug cu experiență, dar am refuzat plicurile voastre, fiind abordat prin rude

Agache, atac dur la democrați: Sunt un transfug cu experiență, dar am refuzat plicurile voastre, fiind abordat prin rude

Deputatul grupului parlamentar Pro Moldova, teleneşteanul Angel Agache a venit cu acuzații dure la adresa conducerii Partidului Democrat la finele ședinței Parlamentului.

După cum relatează agora.md,  acesta spune că foștii săi colegi i-ar fi propus plicuri cu bani pentru a se întoarce în PD. Mai mult, fostul democrat l-a acuzat pe liderul PDM, Pavel Filip, că ar aduna bani din chiria centrelor Agenţiei Servicii Publice. Acuzațiile au fost făcute, însă, când în sală lipseau majoritatea deputaților socialiști și democrați. Astfel că, democrații nu au putut să-i dea replică fostului lor coleg.

„Eu sunt un transfug cu experiență, care vine și pleacă în Partidul Democrat. Eu sunt băiatul rău, vândut și abordat prin rude de anumiți deputați cu oferte grase care se măsoară în dolari. Licitația a fost deschisă oficial cu anunțul despre posibila revenire a deputaților Pro la PDM. Eu am tot văzut plicuri cu bani. Am refuzat plicurile voastre cum nu am susținut alianța cu PSRM sau creditul rusesc. Filip adună bani din chiria centrelor ASP. La el banii ajung din mai multe surse. Diacov și Jizdan, ați negociat acordul cu PSRM, dar ați negociat doar funcții. Ați transformat partidul în agenție pentru ocuparea forței de muncă”, a declarat deputatul Pro Moldova, Angel Agache, în cadrul ședinței Parlamentului. 

„Ce altceva fac băieții buni. Băieții buni rămân la putere. Nu cu orice preț, dar cu sume între 3.500 și 5.000 de eruo lunar, garantați de alți băieți buni de peste drum. Nu sunt invenții asemeni declarațiilor încâlcite ale domnului Filip. De la Revelion încoace am tot văzut plicuri distribuite în culioace cu lenta Sfântului Gheorghe. Domnul Jizdan, care toată viața a lucrat în funcții publice, ne-ar putea spune câte contracte exclusive de aprovizionare cu combustibil are cu Ministerul Apărării. Fostul premier Filip adună bani din chiria centrelor multifuncționale ale Agenţiei Servicii Publice”, a mai adăugat Agache, citat de agora.md.  

Precizăm că la începutul lunii iunie, deputatul Angel  Agache parasestePartidul Democrat și că aderă la grupul parlamentar Pro Moldova (sursa agora.md).

Cine este Angel Agache?

Angel Agache s-a născut la 13 august 1976 în oraşul Teleneşti. A absolvit şcoala medie din satul Negureni, Teleneşti, iar în 1998 – Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, specializarea marketing (licenţiat în economie), apoi Academia de Drept din Moldova, specializarea drept public internaţional (licenţiat în drept). A mai studiat la Şcoala de Studii Academice Postuniversitare „Ovidiu Şincai” din Bucureşti, la Institutul European de Studii Politice, Chişinău-Strasbourg.

 Activitatea profesională a început-o în 1998, în calitate de manager pe marketing şi relaţii cu publicul la Întreprinderea Ruso-Americană ”Green Hills Market S.R.L”. În activitatea social-politică s-a implicat încă fiind student, ajungând membru al Biroului permanent central şi al Consiliului politic naţional al PLDM.

Averi şi interese

Pe pagina web a parlamentului şi pe avere.md sunt publicate declaraţiile de avere ale deputatului A.Agache doar până în a. 2017. Portalul Autorităţii Naţionale de Integritate la capitolul “declaraţii” nu dă nimic despre A. Agache, care ocupă funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009. Până în martie 2017 a fost membru al fracţiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova. După ce a renunţat la calitatea de membru al PLDM, a fost exclus din fracţiune şi un timp a activat ca deputat neafiliat, iar în iulie 2017 a aderat la fracţiunea parlamentară a Partidului Democrat din Moldova. Iar acum câteva săptămâni a trecut în fracţiunea Pro Moldova.

Potrivit portalului moldovacurata. http://old.moldovacurata.md/integritate/pdm/profil-candidat-angel-agache, în 2009, când a ajuns în premieră în Legislativ, Angel Agache a indicat în declarația sa de averi şi interese că este proprietarul a două apartamente, unul cu o cameră și altul cu două camere (de 30 și 90 m.p.), achiziționate în anii 2000 și 2006, și a două automobile, un BMW 520 și o Dacia Logan, cumpărate în 2007 și 2008.

În perioada de când se află în Legislativ, deputatul declară mai multe proprietăți. Conform declarației de avere și interese pentru anul 2017, de exemplu, Angel Agache deținea în arendă 10 ari de pădure pe malul râului Nistru, în s. Holercani, r. Dubăsari, iar în proprietate – 19 terenuri agricole cu o suprafață de aproximativ 7 ha, majoritatea dintre ele fiind cumpărate în anul 2014.

Din 2016, alesul poporului deține, cu drept de abitație, o casă de locuit în mun. Chișinău, cu o suprafață de 282 m.p., dar și două automobile de model BMW X5 (unul în bază de mandat), unul fabricat în 2008, altul în 2010 și dobândite în perioada 2012-2013.

În declarația depusă la CEC pentru campania electorală 2019, Angel Agache indica 16 terenuri, dintre care unul forestier și restul agricole. Ele au fost dobândite în anii 2002, 2011, 2014 și 2018. Terenul forestier este luat în folosință, se mai arată în declarație. Candidatul mai arată că deține alături de o casă cu suprafață de 282,4 m.p, un apartament de 30,8 m. p., iar un altul, de 90 de metri pătrați. De asemenea, în anul 2014, Angel Agache a moștenit 1/3 dintr-o casă de locuit cu suprafața de 124,2 metri pătrați. Dintre cele două automobile BMW X5 pe care le indica în declarația precedentă, acum apare doar unul. Candidatul a arătat însă că familia sa a obținut un venit de 290 000 de lei din vânzarea unui bun.

În perioada cât a exercitat mandatul de deputat averea lui Angel Agache  a fluctuat. În 2012, ZIARUL de GARDĂ a scris că Agache se poziționează pe locul trei în topul deputaților cu mașini luxoase, având un Jeep Grand Cherokee, un Mercedes-Benz CLS, un BMWx5 și o Dacia Logan, toate în valoare de 1,2 milioane de lei. În 2012, Angel Agache s-a căsătorit cu fiica lui Constantin Becciev, pe atunci directorul întreprinderii municipale SA „Apă Canal”. După căsătorie, Angel Agache a început să indice în declarațiile de avere și interese  compania „Tehnodava” SRL, fondată de soția sa.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice sau de partid

Angel Agache a fost un donator constant al PLDM în campaniile electorale anterioare. În campania electorală pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2014, de exemplu, a contribuit cu 100 de  mii de lei. La alegerile locale din 2015, Agache a contribuit cu suma de 50 de mii de lei în fondul partidului, concretizează sursa citată.

Iar după recenta plecare a lui A. Agache la Pro Moldova Dumitru Diacov, deputat PDM, a declarat  în cadrul emisiunii Cutia Neagră că deputații care pleacă ar fi răsplătiți cu bani grei. „Agache și-a făcut o profesie din a trece de la un partid la altul. Deja a treia oară trece. Toți cei care pleacă de la un partid la altul găsesc câte un motiv sau două. Nu o să spună că m-am dus pentru bani”.

Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close