Social

Salvaţi Nistrul, anulaţi construcţia noilor hidrostaţii electrice!

Salvaţi Nistrul, anulaţi construcţia noilor hidrostaţii electrice!

Câteva mii de cetăţeni au semnat petiţia online către Parlamentul, Guvernul, Preşedintele Ucrainei, întitulată: “Salvaţi Nistrul, anulaţi construcţia noilor hidrostaţii electrice!”

Pe harta Europei există o țară foarte mică, Republica Moldova. Este una dintre cele mai sărace țări din Europa. Țara are o mulțime de probleme: sociale, politice, economice. Există însă o problemă, nerezolvarea căreia poate avea drept consecință transformarea ei într‐un deșert. În țară este catastrofal de puțină apă potabilă curată.

Avem numeroase râuri, dar ele sunt foarte mici și intermitente, puternic mineralizate, dar, mai ales, foarte poluate și nici unul dintre ele nu este potrivit pentru alimentarea cu apă. Sursele noastre subterane, de asemenea, în cea mai mare parte, sunt poluate. Apa din fântânile Moldovei este periculoasă pentru băut, chiar și după prelucrare.

Până în prezent ne‐au salvat două râuri care curg pe la frontierele vestice și estice ale țării. Vorbim despre râurile Prut și Nistru. Dar cel mai important râu pentru moldoveni este Nistrul, anume el asigură cu apă curată întreaga regiune de est a țării și o serie de orașe mari, inclusiv, capitala Moldovei − Chișinăul. Aceasta este artera vieții țării noastre.

Relativ recent, Guvernul Ucrainei a luat decizia de a construi încă șase noi hidrocentrale pe Nistru, deși și Complexul Hidrocentralei de lângă satul Novodnestrovsk, сare funcționează încă, afectează foarte mult nivelul cursului apei, temperatura acesteia, ducând la secarea Nistrului, consecințele fiind nefaste, spre exemplu, secetele din anii 2015‐2016.

Construcția altor șase centrale hidroelectrice similare îi vor provoca daune catastrofale Nistrului și va lipsi, de facto, o mare parte de Moldovă de apă. Încercările slabe ale Guvernului Moldovei de a negocia cu partea ucraineană nu s‐au soldat cu succes.

Iată de ce noi, moldovenii, facem apel către comunitatea internațională cu rugămintea să insiste ca Guvernul, Parlamentul și personal Președintele Ucrainei să‐și revizuiască decizia privind construcția acestor obiecte pentru a preveni o catastrofă ecologică uriașă atât pentru Moldova, cât și pentru câteva regiuni ale Ucrainei.

De asemenea, facem apel către Ucraina să ratifice, cât mai curând posibil, Acordul privind colaborarea în domeniul protecţiei şi dezvoltării durabile a bazinului râului Nistru, semnat de Guvernele Moldovei și Ucrainei în anul 2012, ca o cale de a rezolva toate problemele bazinului fluviului Nistru.

Adunarea semnăturilor continuă pe facebook www.secure.avaaz.org

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker