Evenimente

Efim Josanu a reluat filmările peliculei despre Filimon Boghiu

Jurnalistul Efim Josanu a reluat, acum o săptămână,  filmările peliculei ”Ultima redută” despre fierarul Filimon Boghiu, care, începând cu anul 1944 până în noiembrie 1950, a opus rezistență regimului comunist. Maestrul a demarat filmările în vara anului trecut.

În imagine: Filimon Boghiu cu soţia Olimpiada şi fiul.

Echipa de filmare a fost însoţită de Mihai Matei, colaborator la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Telenești. Dânsul, cu ajutorul lui Ilie Pânzaru, unul din locuitorii în etate ai orașului, a adunat mai multe mărturii documentare asupra istoriei lui Filimon Boghiu. Astfel, a fost identificat perimetrul cimitirului părăsit unde, în noiembrie 1950, a fost înmormântat în taină haiducul ucis în rezultatul unei curse întinse de miliția din Telenești:

”Nu am putut găsi mormântul lui, deoarece terenul a fost supus alunecărilor de teren. De asemenea, în satul Ciulucani, ne-am întâlnit cu martori oculari ai acelor evenimente, care ne-au arătat casa lângă care a fost organizată ambuscada, împușcat Filimon, răniţi soţia sa Olimpiada și fiul lor Ion, ultimul stingându-se la scurt. Am mers şi la Câșla unde, după 1968, s-a întors din locurile de detenție și a trăit la sora ei Olimpiada Boghiu”, ne-a relatat Mihai Matei.

Dânsul spune că Olimpiada a trăit încă patru ani după ce a revenit din detenție și că închisorile și surghiunul nu au îngenuncheat-o. Nu a lucrat o zi în colhoz, țesând covoare.

”Rudele de la Câșla au povestit lucruri interesante despre ultimii ani de viață ai dârzei soții a fierarului de la Mândrești, pe care nu au frânt-o umilințele din lagăre. Lucra de una singură într-o cămăruță, spunându-le rudelor că, dacă i-a veni ceasul morții, va lovi cu un scăunel în podea, ca aceștea să intre pentru a-i ține lumânarea. Am vizitat împreună cu echipa de filmare locul unde a fost înhumată. Spre deosebire de mormintele celorlalţi membri ai familiei Boghiu, locul de veci al Olimpiadei este îngrijit de către rude”, a precizat muzeograful.

Contactat telefonic de noi, maestrul Efim Josanu ne-a relatat că nu exclude ca la mijlocul verii filmul să apară pe micile ecrane:

”Revenirea la istoria tumultoasă a fierarului de la Mândrești, care a opus rezistență regimului comunist și i-a reușit s-o facă pe parcursul a aproape șase ani de atâta că a fost susținut de pământenii lui, nu e deloc întâmplătoare în contextul a ceea ce se întâmplă în țară or, necunoașterea trecutului este asemeni somnului rațiunii, care naște monștri. Noi, basarabenii, trebuie să ne cunoaștem trecutul pentru a ne edifica viitorul”, a remarcat dl Josanu.

Ion Cernei                                                                                      

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close