ApropoSocial

Musafirul obraznic, predispus să scoată gazda din casă

Lumea vorbeşte că Ilan Şor şi ortacii săi vor să-şi facă o republică a lor, cu capitala în Orhei. Şi unii cred că ar putea s-o facă, chiar dacă I.Dodon, o parte din Parlament şi alta din Guvern, dar şi dintre structurile executivului, se prefac că nu susţin intenţia.

Privind secvenţele de la evenimentele recente legate de activitatea parcului de distracţii “OrheiLand”, când Poliţa, dar şi Guvernarea s-au arătat neputincioase  de a impune un grup de cetăţeni să respecte Legea şi ordinea publică, mi-am amintit de altele, de acum câţiva ani, când Şor şi oamenii lui abia îşi făceau loc în Orhei şi în republică.

La început ei îşi băteau joc deschis doar de jurnaliştii incomozi sau persoanele care nu acceptau acţiunile lor. Vă amintiţi de ieşirile publice ale lui Şor în Chişinău şi Orhei, în cadrul cărora, demonstrativ, ameninţa jurnaliştii cu centura, promiţând că îi va spânzura când va ajunge la putere?

Organele de drept, autorităţile se prefăceau a nu vedea ilegalităţile lui şi ale complicilor săi. Pentru că aşa doreau liderii guvernării democrate-socialiste.

De ochii lumii, aceştea au permis justiţiei să mimeze un proces de judecată asupra partenerului lor de afaceri cu miliardele statului, pe de altă parte l-au susţinut masiv să devină mai întâi primar, apoi să-şi facă partid, să-şi lustruiască imaginea şifonată cu magazine sociale, concerte, fel de fel de alte acţiuni caritabile, iar apoi, cu dosar penal murat de procurori şi judecători timp de peste patru ani, să ajungă şi deputat, fără ca cel puţin retoric să-l întrebe din care “tumbocică” izvorăşte atâta bănărit,  unde-s banii din cele trei bănci la care dânsul a fost şef, dar şi sutele de milioane oferite din haznaua statului, de ce 99,99% dintre primarii ţării nu au asemenea posibilităţi, şi numai Şor are? 

Iar când parcă a venit şi timpul să răspundă la toate întrebările, ex-partenerii de la guvernare l-au ajutat să-şi ia tălpăşiţa. Probabil, cu gândul că astfel scapă de un martor periculos.

Dar Şor, ridicat deja la gradul de “binefăcătorul Moldovei” şi convins de ex-partenerii lui că este în afara justiţiei din R. Moldova, nu se mai poate opri şi, aidoma musafirului obraznic din proverbul moldovenesc, este predispus, împreună cu ortacii săi, să scoată gazda din casă. 

„Dodon, vreau să te avertizez. Nu te băga la echipa mea și noi nu ne vom băga la ai tăi. Închide-i gura lui Bătrâncea, pentru că dacă mai văd un atac asupra echipei mele, eu voi răspunde așa cum trebuie și nu prin Facebook. Și tu știi foarte bine că eu pot asta. Te avertizez, ocupați-vă de treaba voastră, sunteți la putere, ați obținut puterea, lucrați și arătați rezultate. Dacă nu puteți, luați-vă valizele și plecați, altă ieșire nu veți avea”, l-a avertizat recent Ilan Șor pe cel căruia mai înainte spunea că îi aducea bani cu geanta.

La fel i-a răspuns şi premierului I.Chicu, care a îndemnat oamenii pe timp de stare excepţională în sănătate să nu meargă cu autocarele la „OrheiLand”, pentru că riscă să se infecteze cu Covid-19 şi nu vor putea merge în Italia. Şor însă lui Chicu: „Apucă-te de lucru măcar în timpul care ți-a rămas. Cel puțin strânge-ți hârțoagele și dezinfectează locul, ca următorul guvern să nu piardă timpul și cu asta”.  

Când Şor ameninţa jurnaliştii cu centura, promiţând că, ajungând la putere, îi va spânzura, şi poliţia, şi procuratura, şi autorităţile s-au făcut că plouă, trecând cu vederea acţiunile huliganice ale noului politician. Acum, se pare, Şor îşi pregăteşte centura şi spânzurătorile pentru persoane mult mai sus puse…

Tudor Iaşcenco 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker